Duminica Samarinencei la Timişoara. IPS Ioan: Astâmpărați setea lui Hristos cu lacrimile pocăinței voastre!

IPS Ioan - Duminica Samarinencei (4)

După cum femeia samarineancă s-a dus în cetate fără apa din fântâna lui Iacov, dar cu inima plină de Hristos, tot așa și frățiile voastre să deschideți  ușa ca Hristos să coboare în inimă și odată coborât în inimă să-L duceți și la familiile voastre! Acesta este îndemnul adresat duminica aceasta de ÎPS Ioan credincioşilor parohiei Timișoara-Freidorf.

Chiar dacă femeia samarineancă și-a lăsat găleata și s-a dus în cetate, totuși ea nu l-a lăsat însetat pe Hristos, căci i-a oferit o inimă plină de lacrimi, pentru că El nu are nevoie de apa din fântână, ci de lacrimile noastre de pocăință. Astfel, Hristos, Cel obosit de drum, și-a astâmpărat setea cu lacrimile ei. Prin urmare, astâmpărați setea lui Hristos cu lacrimile pocăinței voastre!, le-a spus Mitropolitul Banatului.

Fiind în preajma zilei de 15 mai, când se sărbătorește Ziua Internațională a Familiei, Înaltpreasfinția Sa a elogiat familia creștină, reliefând importanța ei teologică și socială, informează Răzvan Fibișan, Biroul de presă al Arhiepiscopiei Timișoarei.

Vorbind despre multiplele realități care amenință unitatea și șubrezesc relațiile de familie, Mitropolitul Banatului a evidențiat și rolul fundamental al familiei, mai ales în momente de cumpănă din societatea românească: în timpul regimului comunist, precum și în timpul celei mai ample acțiuni de deportare din istoria contemporană a României, deportarea în Bărăgan.

Ne-am oprit astăzi o clipă, în fața familiilor atât de greu încercate și nevinovate, care au avut de suferit atât în perioada comunistă, cât și de pe urma deportării în Bărăgan. La Sfânta Liturghie au fost pomeniți părinții, frații și copiii lor, care au murit departe de casă, fără rugăciune, fără lumânare și fără cruce la căpătâiul lor, a menționat Părintele Mitropolit Ioan.

La Sfânta Liturghie, pe lângă membrii Asociației Foștilor Deportați în Bărăgan și ai Asociației Foștilor Deținuți Politici, a fost prezent și un grup al Societății Femeilor Creștin-Ortodoxe din Timișoara, care a droit să marcheze această zi deosebită, prin organizarea unor manifestări menite să sublinieze importanța primordială pe care o are familia în societate.

În semn de apreciere și încurajare, Societatea Femeilor Creștin-Ortodoxe din Timișoara, cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, a oferit câte o carte, semnată de Chiriarhul Banatului, tuturor familiilor creștine ai căror membri au suferit în temnițele comuniste, precum și familiilor care au fost deportate sau care au avut de suferit în timpul și de pe urma deportării în Bărăgan.


La 20 septembrie 1993, data de 15 mai a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite ca Ziua Internațională a Familiei, reflectând importanța pe care comunitatea internațională o acordă familiilor. Această zi reprezintă o oportunitate pentru a crește gradul de conștientizare a problemelor de familie și a proceselor sociale, economice și demografice care afectează familiile. O altă zi dedicată familiei creștine în Biserica Ortodoxă este și prima duminică după 1 iunie, numită „Duminica părinților și copiilor”.

 

Comentarii Facebook


Știri recente