Duminica Rusaliilor la Catedrala Episcopală din Deva

Astăzi, 31 mai 2015, în Duminica Rusaliilor, de praznicul Pogorârii Sfântului Duh, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi, potrivit episcopiadevei.ro.

În cuvântul de învățătură rostit în fața mulțimii de credincioși participanți la Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa a amintit că astăzi este ziua de naștere a Bisericii, momentul în care Sfinții Apostoli au fost luminați prin harul Duhului Sfânt pogorât în chip de limbi de foc și au primit darul propovăduirii Adevărului tuturor oamenilor. Predica Sfântului Apostol Petru de după Pogorârea Sfântului Duh în ziua Cincizecimii i-a determinat pe 3000 de oameni prezenți la cuvântarea sa să se boteze la dreapta credință și să formeze astfel prima comunitate de creștini. De asemenea, Preasfințitul Părinte Gurie i-a îndemnat pe credincioși să pună și mai multă râvnă în lucrarea lor duhovnicească, lăsând lumina praznicului să le îmbogățească viața și să le umple existența de bucuria duhovnicească a întemeierii Bisericii dreptslăvitoare.

Potrivit rânduielii Sfintei noastre Biserici, imediat după terminarea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit slujba Vecerniei „plecării genunchilor”, Vecernie ce are ca particularitate șapte rugăciuni care se citesc dintre Sfintele Uși Împărătești, prin care se invocă ajutorul Sfintei Treimi și se mulțumește lui Dumnezeu pentru darurile Sfântului Duh care s-au pogorât în ziua Cincizecimii.

La sfârșitul slujbei, toți credincioșii au primit spice de grâu binecuvântate spre a le duce la casele lor, dând astfel mărturie de luminata prăznuire a întemeierii Bisericii noastre dreptmăritoare.

Comentarii Facebook


Știri recente