Duminica Lăsatului sec de brânză la Iași

În Duminica Izgonirii lui Adam din rai, numită și Duminica Lăsatului sec de brânză, la 2 martie 2014, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit, conform tradiției ultimilor ani, Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană din Iași. La slujba arhierească au participat sute de credincioși.

Duminică, 2 martie, catedrala mitropolitană din Iași a fost plină de credincioșii veniți să participe la Sfânta Liturghie oficiată de IPS Mitropolit Teofan, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi. Printre slujitori s-au numărat arhim. Dosoftei Șcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iași, pr. prof. dr. Bogdan Racu, inspector în cadrul Sectorului învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Sanctus” al Catedralei mitropolitane, dirijat de Costel Mirel Nechita, potrivit mmb.ro.

După Sfânta Evanghelie, IPS Părinte Mitropolit le-a vorbit celor prezenți despre motivele căderii din rai a protopărinților noștri Adam și Eva: „Duminica Izgonirii lui Adam din rai, în ajunul Postului Mare, prezintă în fața ochilor noștri adevărul și necesitatea mărturisirii acestui adevăr, anume că a noastră comoară trebuie să fie Dumnezeu, împărăția cerurilor, Sfânta Liturghie, credința, nădejdea și dragostea. În această zi, Biserica insistă asupra acestui adevăr, recunoscând în noi, fiii și fiicele sale, oameni care de multe ori avem drept comoară a sufletului nostru altceva decât Dumnezeu și împărăția Sa. Ni se spune aceasta în ziua în care se face amintire de primul și cel mai mare moment trist din istoria Universului, momentul în care Adam și Eva au fost izgoniți din rai. Dumnezeu așezase în inima lor comoara cea mare a legăturii cu Dumnezeu, însă primii oameni au găsit o altă comoară, pe ei înșiși. Rezultatul acestei false comori, așezate în sufletul, în mintea și în ființa lui Adam și a Evei, a fost părăsirea de către ei a împărăției cerurilor, arătată până atunci în mod văzut. Omul nu poate să trăiască fără comoară; alege ori pe Dumnezeu, ori se alege pe sine însuși, în funcție de ce dorește el să împlinească în această viață: bucuria veșnică ori plăcerile vremelnice ale acestei lumi degrab trecătoare”.

Înainte de a pleca la casele lor, credincioșii prezenți la slujba Sfintei Liturghii au luat binecuvântare de la Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Comentarii Facebook


Știri recente