Duminica Floriilor la Catedrala Mitropolitană din Sibiu

Sute de credincioşi din Sibiu şi împrejurimi au participat în Duminica Floriilor la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala mitropolitană de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost date de corala ‘Timotei Popovici’ a Catedralei mitropolitane, iar grupul vocal „Acapella” din Bucureşti a oferit un recital de muzică religioasă, continuând astfel tradiţia din fiecare de an de a încânta credincioşii din Sibiu cu piesele lor muzicale.

Mulţi dintre credincioşi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, iar toţi cei prezenţi au dus la casele lor ramuri sfinţite de ierarh la Sfânta Liturghie.

La final, potrivit mitropolia-ardealului.ro, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit celor prezenţi despre praznicul Floriilor şi despre semnificaţiile duhovniceşti ale Săptămânii Mari.

Comentarii Facebook


Știri recente