Duminica după Botezul Domnului la Parohia Timişoara-Freidorf

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a fost prezent duminica aceasta, 10 ianuarie 2016, în mijlocul credincioşilor din Parohia Timişoara-Freidorf, Protopopiatul Timişoara I, informează site-ul oficial al Eparhiei. Înaltpreasfinţia Sa a fost întâmpinat de un sobor de preoţi şi diaconi condus de către pr. Ionel Popescu, vicar eparhial, precum şi de numeroşi enoriaşi ai parohiei.

Chiriarhul a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul Pogorârea Sfântului Duh ridicată în anul 1975. După slujbă, Mitropolitul Banatului a sfinţit lucrările de pictură şi restaurare realizate la sfântul locaş în anul ce a trecut. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan i-a acordat preotului paroh Mircea Lăutaş distincţia de iconom stavrofor în semn de preţuire şi apreciere pentru strădania depusă în cei patruzeci de ani de slujire la Sfântul Altar spre Slava lui Dumnezeu şi folosul duhovnicesc al enoriaşilor încredinţaţi spre păstorire.

În cuvântul de învățătură adresat la final credincioșilor, Înaltpreasfinția Sa a evindențiat învățăturile scripturistice desprinse din pericopa evanghelică duminicală care anunță începutul lucrării de propovăduire a Mântuitorului Iisus Hristos.

***

Biserica parohială cu hramul Pogorârea Sfântului Duh a fost ridicată între anii 1975-1980, iar slujba de târnosire a acesteia a fost oficiată la 6 iulie 1980. Pictura veche a sfântului lăcaş a fost realizată de prof. Ioan- Sulea Gorj, ajutat de pictorul Ioan Somesan, iar cea nouă de către Eugen și Florica Papici din Turnu Severin.

Comentarii Facebook


Știri recente