Duminica dinaintea Botezului Domnului la Mănăstirea Radu Vodă

În Duminica dinaintea Botezului Domnului (03 ianuarie 2016), Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea bucureşteană Radu Vodă, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, informează Protos. Sava Hasuc, din cadrul Sectorului Bunuri şi Imobile Bisericeşti al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi slujitor la Mănăstirea Radu Vodă.

Din soborul slujitor au făcut parte şi: Părintele Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan, părintele arhimandrit Nectarie Şofelea, stareţul mănăstirii Radu Vodă şi Exarh Administrativ al Mănăstirilor din Arhiepscopia Bucureştilor, părintele Arhimandrit Policarp Chiţulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod, preoţi şi diaconi.

În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Preasfinţitul Părinte Timotei a elogiat personalitatea deosebită a Sfântului Ioan Botezătorul, ultimul proroc al Vechiului Testament. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a arătat că misiunea pe care a avut-o Sfântul Ioan Botezătorul a fost aceea de a vesti venirea lui Mesia şi de a boteza în râul Iordan pe cei care se pocăiau. Oamenii erau chemaţi, prin cuvintele sfântului Ioan Botezătorul, să se întoarcă de la păcatele lor, să îşi schimbe faptele şi comportamentul în iminenta apropiere a vremurilor mesianice. Mesajul principal pe care îl transmitea Sfântul Ioan era „pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor“.

„Deşi aparent un om simplu a avut o forţă a cuvântului extraordinară deoarece avea mereu pe Domnul în gândul său”, a subliniat Preasfinţia Sa.

Preasfinţitul Părinte Timotei a arătat că această pericopă evanghelică, care ne vorbeşte despre Înainte-mergătorul Domnului şi îndemnul său la pocăinţă, „se adresează tuturor: demnitarilor, oştaşilor şi oamenilor simpli”, iar cuvintele sale „sunt mai mult decât actuale în societatea contemporană”.

„Modelul Sfântului Ioan Botezătorul este demn de urmat în societatea de astăzi. Acesta a fost smerit, curajos şi onest. Cuvintele Sfântului Ioan sunt mai mult decât actuale şi trebuie să ne conformăm lor pentru a-l putea primi pe Hristos în sufletele noastre. Trebuie să îl imităm pe Sfântul Ioan Botezătorul şi în slujirea pe care pe care el a arătat-o faţă de Hristos Domnul”, a spus Preasfinţia Sa.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Timotei a hirotonit preot pe diac. Cristian Antonescu pe seama Parohiei Ghermăneşti, Protoieria Ilfov Nord, iar pe tânărul teolog Emanuel Englert l-a hirotonit diacon pe seama Capelei Liceului tehnologic special Regina Elisabeta, Protoieria 2 Capitală.

Foto: George Ioniţă

Comentarii Facebook


Știri recente