Creștinii ortodocși s-au aflat la 18 mai în Duminica a V-a după Paști (a Samarinencii), prilej cu care Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii Comana. Cu această ocazie Preasfinția Sa, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica mănăstirii.
În cuvântul de învățătură, potrivit episcopiagiurgiului.ro, Preasfinția Sa a vorbit despre pericopa evanghelică în care a fost relatată întâlnirea și convorbirea Mântuitorului Hristos cu o femeie samarineancă, subliniind că aceasta reprezintă o lecție de catehizare creștină și o călăuză pe calea mântuirii pentru noi toți. De asemenea, Chiriarhul a mai arătat faptul că „închinarea în duh și în adevăr” constă în aceea că toate formele exterioare capătă valoare numai când sunt umplute cu iubire, jertfă pentru aproapele nostru, dorință de transformare în bine și rămânere în Biserica lui Hristos cea zidită pe temelia apostolilor și continuată până astăzi prin succesiune apostolică. La final, i-a îndemnat pe credincioși prezenți să fie mărturisitori ai Evangheliei lui Hristos, asemeni Samarinencii, care și-a început propovăduirea chiar în momentul în care a plecat de la fântână și, ducându-se în satul ei, a spus: „Am văzut pe Cineva care ar putea fie Mesia”, rămânând, astfel, martoră peste veacuri a învățăturii creștine.