Duminica a IV-a din Postul Mare la Catedrala din Târgovişte

Duminică, 22 martie 2015, zi dedicată de către Biserica Ortodoxă Sf. Ioan Scărarul, Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala din Târgovişte.

În cuvântul Său, după cum aflăm de la Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgovişte, făcând referire la Sf. Ioan Scărarul, dar şi la textul Evagheliei zilei, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre rostul postului şi al virtuţilor în cadrul itinerarului spiritual al omului aflat pe calea desăvârşirii. Grija faţă de aproapele şi slujirea propriei comunităţi de credinţă, alături de aplecarea spre propriile nevoi spirituale, trebuie să fie preocupări constante ale credinciosului care doreşte să se purifice de patimi şi să ctitorească, tot mai profund, asemănarea cu Dumnezeu în el.

Cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a hirotonit întru diacon, pe seama Parohiei Râncăciov, Protoieria Târgovişte Nord, pe tânărul Gheorghe Cosmin Ştefănel, licenţiat şi absolvent de master al Facultăţii de Teologie a Universităţii Valahia din Târgovişte.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…