Două decenii de misiune ortodoxă – Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din Würzburg

Parohia Germania

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, adresat la împlinirea a douăzeci de ani de la înființarea Parohiei Ortodoxe Românești Sfântul Apostol Andrei din Würzburg, Germania, sâmbătă, 02 decembrie 2017

Cu deosebită bucurie, ne adresăm tuturor credincioșilor ortodocși români din Würzburg, Germania, la împlinirea a douăzeci de ani de existență a Parohiei ortodoxe române din această localitate, ocrotită de Sfântul Andrei, Apostolul românilor.

Acum două decenii, la inițiativa unor credincioși ortodocși români din Franconia de Jos, dornici de a se ruga în tradiția străbună românească, în anul 1997, a fost înființată parohia din Würzburg, păstorită de Părintele Costel Hăbelea. La scurtă vreme, la cererea românilor din Aschaffenburg, a fost înființată și parohia-soră cu hramul „Întâmpinarea Domnului”, aflată la mijlocul distanței între Würzburg și Frankfurt, slujbele duminicale fiind săvârșite alternativ pentru cele două mici, dar dinamice comunități parohiale româneşti din Germania.

Din iulie 2007, o dată cu revenirea în România a Părintelui Costel Hăbelea, slujirea preoțească la celor parohii, care necesita un efort misionar intens din cauza marilor distanțe de parcurs, a fost preluată de Părintele Protosinghel Ghelasie Păcurar de la Centrul eparhial din Nürnberg. Datorită strădaniilor Părintelui Ghelasie Păcurar în misiunea pastorală și în dialogul cu autoritățile locale germane, în ultimii ani s-a reușit obținerea folosinței pe perioadă nedeterminată a bisericii spitalului din Aschaffenburg, care a îmbrăcat haine noi, potrivit rânduielii Bisericii Ortodoxe. Altarul, catapeteasma și pictura bizantină au fost sfințite în luna iunie 2016, motiv pentru care, în semn de apreciere şi binecuvântare, i-am conferit Părintelui Ghelasie Păcurar Ordinul „Sfântului Ioan Gură de Aur” – pentru clerici.

De asemenea, în urma creșterii numărului de români din aceste două parohii, la recomandarea Părintelui Ghelasie Păcurar, a fost hirotonit un tânăr preot pentru parohia din Aschaffenburg, care azi se bucură de slujire săptămânală, ca toate bisericile din Țara-mamă, România.

După cum am fost încunoștințați, Părintele Ghelasie și credincioșii români din Würzburg au fost găzduiți cu multă dragoste de Biserica Romano-Catolică în capela de rit bizantin Catholica Unio mai bine de un deceniu. În ultimul an, ca urmare a ecourilor pozitive ale sfințirii bisericii din Aschaffenburg, cu sprijinul Părintelui Jürgen Vorndran, decanul romano-catolic al acestui oraș milenar german, parohia a primit în folosință exclusivă biserica Sfânta Barbara, care va fi înfrumusețată potrivit tuturor rânduielilor creştine ortodoxe.

Anul 2018, care va începe în curând, este unul jubiliar, când vom sărbători unitatea de credință și neam a românilor, comemorând pe toți făuritorii Marii Uniri din anul 1918. La fel ca în România, și în Diaspora română biserica este prin excelență locul unde românii cultivă unitatea lor şi păstrează adevărata lor identitate spirituală. Biserica este, totodată, și ambasadă a credinței şi culturii creştine a românilor. Toți cei care îi trec pragul, cetățeni germani sau de alt neam, întâlnesc aici spiritualitatea şi arta  liturgică a românilor.

Cu prilejul acestei sărbători deosebite a Parohiei ortodoxe române din Würzburg, felicităm pe Înalt­preasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, şi pe Părintele Protosinghel Ghelasie Păcurar pentru lucrarea lor pastorală şi misionară, de păstrare şi cultivare a credinței creș­tine ortodoxe, a spiritualității şi iden­tității românești. Totodată, felicităm pe toţi credincioșii acestei parohii, harnici şi dinamici, luminați de credință şi rugăciune, pe toți binefăcătorii și sprijinitorii, care cultivă cu bucurie unitatea de credinţă şi de neam, precum şi prietenia cu poporul german.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să ocrotească această parohie, pentru rugăciunile Sfântului Andrei, Apostolul Românilor, şi să vă dăruiască tuturor pace şi bucurie, sănătate şi fericire întru mulți ani!

Cu aleasă preţuire şi părinteşti binecuvântări,

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

 

Comentarii Facebook


Știri recente