Domnu’ Puzzle îl felicită pe Patriarh cu ocazia zilei de naștere: Portret din 720 de cuburi Rubik

Între mesajele de felicitare care curg în această perioadă la adresa Patriarhului Daniel, cu ocazia aniversării de 70 de ani, cel al artistului Cristian Leana s-a remarcat prin originalitate.

Tânărul, cunoscut drept Domnu’ Puzzle, a utilizat peste 700 de cuburi Rubik pentru a-l portretiza pe Patriarh. Demersul, care a durat aproape 7 ore, a fost înregistrat și publicat pe contul său de YouTube. Domnu’ Puzzle a folosit ca model o fotografie marca Basilica.ro.

„Mulți ani binecuvântați!”, i-a urat Cristian Leana Patriarhului României. „Doamne ajută să iasă bine și să nu fie nicio problemă”.

Iată rezultatul:


Artistul Cristian Leana, finalist al spectacolului „Românii au Talent” nu este la prima inițiativă de acest fel. El a realizat, prin aceeași tehnică, portretul Arhiepiscopului Teodosie și pe cel al Mitropolitului Bartolomeu Anania.

Foto: captură YouTube / Domnu’ Puzzle – Cristian Leana

Comentarii Facebook


Știri recente