Directorul agenției de știri a Patriarhiei Române îndeamnă utilizatorii de Internet să distribuie „Binele de știut”

Consilierul patriarhal Aurelian Iftimiu, directorul Agenției de știri Basilica a Patriarhiei Române, a acordat un interviu publicației sibiene Turnul Sfatului vineri, când agenția a împlinit 15 ani de activitate online. Cu acest prilej, el le-a transmis tuturor îndemnul de a distribui „Binele de știut”.

„Gândită inițial ca un punct de convergență pentru celelalte redacții de știri ale Centrului de Presă al Patriarhiei Române, ulterior, Agenția de știri Basilica s-a ghidat tot mai mult după conceptul marilor agenții de presă din țară și străinătate. Astfel, editorii Basilica.ro au asimilat practici și metode noi de lucru într-un proces lung de formare, care continuă și astăzi”, a explicat Aurelian Iftimiu.

„Vizibilitatea atrage după sine o responsabilitate crescândă, mai ales că, în urmă cu 7-8 ani, internetul găzduia o efervescență negativă evidentă la adresa Bisericii.”

„Basilica este despre Biserică și despre Bine. Nu am putut lăsa Biserica să fie doar discreditată în spațiul online și am apăsat pedala de accelerație pentru tot ce a însemnat comunicarea modernă, jurnalismul online, social media marketing, PR, optimizarea pe motoarele de căutare”, a adăugat tânărul consilier patriarhal.

„Practic misiunea a tot ceea ce înseamnă Basilica.ro este de a promova și anunța până la marginile lumii (virtuale) cum lucrează Dumnezeu în viața oamenilor și cum pot lucra oamenii împreună pentru a cultiva valorile perene ale credinței, dragostei, speranței, solidarității, fraternității.”

„Adesea, citind unele mărturii venite de la persoane poate necunoscute până la momentul intervievării de către noi, m-am umplut eu însumi de lumină, am fost inspirat și încurajat să continui împreună cu echipa mea misiunea online”, a mai precizat directorul agenției de știri a Patriarhiei Române.

„De asemenea, am văzut Agenția și ca pe un instrument prin care se poate forma jurnalismul religios la nivelul țării noastre.”

Aurelian Iftimiu a mai explicat dificultățile procesului prin care Basilica.ro informează, educă, inspiră și catehizează: „Ceea ce vede lumea pe canalele noastre de comunicare poate avea zile și chiar săptămâni de lucru, de reconsiderare, de editare, de șlefuire. Din respect pentru cititorii și urmăritorii noștri, vrem să oferim doar ce e mai bun”.

„Avem însă și oboseală, uzură, dezamăgiri, descurajări, care își pun amprenta pe ceea ce facem. Însă, cu ajutorul multor rugăciuni de la persoane cunoscute și necunoscute, le depășim pe toate și progresăm.”

„Cea mai mare provocare este să ne menținem conștiința misionară eclezială în vacarmul internetului”, a mai precizat directorul Agenției de știri Basilica.

„Parcă toate celelalte pot fi depășite mai ușor, dar, pentru a avea mintea mereu centrată în Hristos și să ne păstrăm pacea minții și a inimii, trebuie să cultivăm smerenia și conștiința că suntem «lucrători în via Domnului», nu principi ai tărâmului online.”

Citește interviul integral.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente