Din „Comorile Filocaliei”: 3 colecții de texte despre rugăciune

Editura Trinitas aduce în atenția cititorilor 3 volume noi despre rugăciune în cadrul Colecției „Comorile Filocaliei”:

  • „Despre Rugăciune”
  • „Despre Rugăciunea inimii”
  • „Despre Rugăciunea Domnească”

Lucrările reprezintă colecții de texte filocalice, maxime și cugetări cu note și traduceri realizate de Părintele Acad. Dumitru Stăniloae.

În introducerea primului volum amintit Părintele Dumitru Stăniloae atrage atenția că prin rugăciune circulă puterea lui Dumnezeu în noi:

„În rugăciunile ce le facem unii pentru alţii nu ne unim numai cu Dumnezeu, ci şi unii cu alţii în Dumnezeu. Puterea lui Dumnezeu circulă atunci în noi. Aşa circulă puterea lui Dumnezeu în noi toţi care ne rugăm împreună şi unii pentru alţii în vremea Sfintei Liturghii”.

„Şi, prin însuşi acest fapt, rugăciunea este o valoare şi o mângâiere prin ea însăşi”, scrie părintele profesor.

Volumele cuprind învățături ale Sfinților Grigorie Sinaitul, Ioan Scărarul, Isaac Sirul, Nicodim Aghioritul, Grigorie Palama, Simeon Noul Teolog ș.a.


Lucrările pot fi achiziţionate prin intermediul site-ului Librăriei Cărților Bisericești, prin comandă la [email protected], [email protected] sau la numărul de telefon 021.335.21.28.

Foto credit: Librăria Cărților Bisericești

Comentarii Facebook


Știri recente