Despre Postul Nașterii Domnului

Postul Nașterii Domnului sau Postul Crăciunului a fost instituit în sec. IV-V, deci mai târziu decât Postul Sfintelor Paști. Este un post al pocăinței, dar nu cu aceeași intensitate ca Postul Sfintelor Paști. Nu există în el slujbe speciale cu metanii, nu există un canon de pocăință precum Canonul Sfântului Andrei Criteanul pe care îl citim în Postul Sfintelor Paști. Desigur, orice post ne cheamă la pocăință, însă Postul Crăciunului îmbină pocăința cu milostenia și fapta bună, la care ne îndeamnă Evangheliile dinaintea și din timpul acestui Post. Este un post de pregătire duhovnicească, de curățire duhovnicească, ca să primim în noi, în peștera trupului nostru și în ieslea sufletului nostru, pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care vine în lume și Se face om, pentru ca pe oameni să-i ridice la viața duhovnicească și dumnezeiască. De aceea, în Catavasii se spune: „Hristos Se naște, slăviți-L! Hristos din Ceruri, întâmpinați-L! Hristos pe pământ, înălțați-vă!” Programul acestui post este concentrat în cuvintele citate acum, care provin dintr-o predică a Sfântului Grigorie Teologul. Ele au următorul înțeles: Hristos, Care coboară din Ceruri, vrea să coboare în sufletele noastre, să ne lumineze viața noastră și să ne ridice pe noi la viața duhovnicească sau cerească. Astfel, postul acesta este un post de pregătire spirituală, ca noi să devenim un templu, un sălaș al prezenței Mântuitorului Iisus Hristos prin Duhul Sfânt, ca El să ne arate astfel iubirea lui Dumnezeu Tatăl. De aceea prima mare sărbătoare din Postul Crăciunului este Intrarea Maicii Domnului în biserică, la 21 noiembrie. Aceasta înseamnă că Maica Domnului intră în templul din Ierusalim pentru a deveni ea însăși templu sau „biserică sfințită și rai cuvântător”, cum o numesc cântările noastre liturgice. Asemenea Maicii Domnului, care prin rugăciune, curăție și căutarea sfințeniei se pregătește să primească în ea taina Întrupării lui Dumnezeu, și noi, creștinii, trebuie să ne pregătim, să ne curățim, ca să devenim templu sau biserică, să devenim locaș în care poate să locuiască Hristos Domnul.

Postul acesta al Crăciunului este, deci, în primul rând, o pregătire, o sfințire a gândurilor, a simțirilor, a trupului și sufletului nostru prin pocăință, prin Spovedanie și Împărtășanie, prin citirea mai deasă a Sfintei Scripturi și a scrierilor sfinților și printr-o atenție spirituală deosebită ca să devenim „biserică sfințită” în sufletele și în trupurile noastre.

În al doilea rând, vedem că o sărbătoare foarte populară sau foarte cunoscută din timpul Postului Crăciunului este pomenirea Sfântului Ierarh Nicolae, care a trăit în secolul al IV-lea și a îmbinat apărarea Ortodoxiei cu grija față de săraci, de orfani, de oamenii necăjiți, însingurați și înfrigurați. Deci, în această perioadă a Postului înțelegem că, pe lângă pregătirea noastră duhovnicească interioară, trebuie să facem și milostenie sau să fim milostivi ca Sfântul Nicolae, dăruind altora, ca semn al iubirii noastre frățești, daruri spirituale și daruri materiale, după putință, iar dacă nu avem niciun dar material, măcar să oferim un cuvânt bun, o mână de ajutor, o încurajare unui om sărac, singur și deznădăjduit, întristat sau îndoliat. Această milostenie sau această dăruire către alții este pregătirea noastră pentru a primi pe Cel ce este Marele Dar, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, dăruit de Dumnezeu Tatăl „pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire.”

Prin urmare, Postul Crăciunului, ca abținere de la produse de origine animală, se unește cu rugăciunea și cu împărtășirea euharistică mai deasă, pentru sfințirea noastră, dar și cu milostenia, ca semn al prezenței iubirii milostive a lui Hristos în noi. De fapt, când primești un dar material ți se umple mâna, dar când dăruiești cu bucurie și smerenie ți se umple inima de prezența lui Dumnezeu Cel milostiv în tine. Astfel, Postul Nașterii Domnului este perioada darurilor care se arată în milostenie și culminează cu darurile de Crăciun, ca simbol al răspunsului nostru la multele daruri duhovnicești pe care Dumnezeu Fiul ni le aduce prin întruparea Sa și prin nașterea Sa ca om în peștera Betleemului.

Să ne rugăm lui Dumnezeu să devenim un Betleem sfințit, un loc în care să poată veni Mântuitorul Iisus Hristos sau întreaga Sfântă Treime prin harul Duhului Sfânt în inimile noastre, ca să devenim și noi, ca și Maica Domnului, „biserică sfințită și rai cuvântător”. Să ne ajute Hristos Domnul să înțelegem această perioadă de post nu ca pe o perioadă de opreliști sau de restricții, ci ca timp de sporire în evlavie și dărnicie. Păcatul lăcomiei ne face robi, dar rugăciunea unită cu milostenia ne face liberi. Când ne rugăm, ne unim cu Dumnezeu Cel necuprins și netrecător, primind în suflet pace și bucurie. Însă când folosim pătimaș lucrurile materiale, ne unim cu realități limitate și trecătoare, care limitează dorința spirituală a sufletului uman după iubire infinită și eternă. Deci, postul adevărat este prilej de libertate duhovnicească: libertatea de a-L iubi pe Dumnezeu mai mult prin rugăciune și libertatea de a-i iubi pe semenii noștri mai mult prin fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi, mântuirea noastră și bucuria semenilor.

† DANIEL

Patriarhul României

Comentarii Facebook


Știri recente