Despre ce tot vorbiţi? Noi nu cugetăm la moarte, este un lucru neplăcut! Priviţi doar în jur! Noi trăim într-o lume a bucuriei, a spectacolului eclatant, a frumuseţii multicolore ce se citeşte pe feţele şi pe trupurile oamenilor. Hainele lor, mai ales în marile oraşe, exprimă dorinţa de viaţă, exuberanţa fără hotar, care-şi lasă pecetea tatuată pe trupurile lor descoperite, pentru a arăta într-un mod convingător tocmai frumuseţea şi bucuria de a trăi fără constrângeri. Lumea modernă este o lume a iubirii şi a plăcerii, din care ideea de moarte a fost cu totul alungată. E cu neputinţă „să te distrezi la maxim” şi în acelaşi timp să cugeţi la moarte. Spectacolul lumii este atât de fascinant, încât nu-ţi poţi refuza dreptul de a te prinde în hora ameţitoare a plăcerilor simţurilor. Iată cu adevărat o minune a lumii noastre! Toate sunt făcute pentru tine, toate îţi sunt oferite ţie, pentru că meriţi să faci ceea ce-ţi place şi să fii fericit! De ce să ne gândim la moarte? Noi trebuie să gândim pozitiv!
Deşi încercăm să fim convinşi pe toate căile de aceste realităţi ale prezentului, totuşi, în stupefianta strălucire a lumii moderne se întrezăreşte ceva ciudat, viclean. De ce să nu ne întrebăm atunci, oare nu cumva toate aceste evidenţe reprezintă manifestul duhului lumii acesteia, a acelui duh care, izgonind moartea din cugetul oamenilor, le-o pregăteşte în voie, cât mai surprinzătoare şi mai înfricoşată? Nu cumva toată această poleială generală e menită să ne acopere tocmai negrăita taină a morţii omului, care întrece în importanţă toate momentele cruciale ale vieţii lui, ba chiar, aş zice, şi însăşi naşterea lui? Şi nu cumva lepădarea acestei hipnoze în masă ar putea aduce de la sine gândul simplu la moarte? Se pare că da, dacă credităm fie cât de puţin spusa Sfântului Ioan Scărarul:
„Cel ce a murit tuturor lucrurilor, şi-a adus aminte de moarte. Dar cel ce e încă legat de ele nu încetează de a lucra el însuşi împotriva sa” (Scara VI, 23).
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
