Deschiderea cursurilor noului semestru al anului universitar, la Galați

Începutul celui de-al doilea semestru al anului universitar a fost marcat, astăzi, la Galați, printr-un eveniment religios-cultural, informează TRINITAS TV. Cadre didactice din învățământul teologic universitar, profesori de religie, dar și studenți și masteranzi au participat în Catedrala arhiepiscopală la Sfânta Liturghie. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din administrația eparhială. Cu prilejul împlinirii a 24 de ani de la hirotonia întru arhiereu a Înaltpreasfinției Sale a fost oficiat și parastasul pentru ctitorii Catedralei, dar și pentru foștii ierarhi ai Dunării de Jos, trecuți la Domnul.

„Am mulțumit lui Dumnezeu astăzi, cler și popor, în Catedrala arhiepiscopală a Dunării de Jos, pentru momentul duhovnicesc al zilei de astăzi, ziua de prăznuire și amintire a momentului primirii cerescului har al arhieriei de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Casian”, a mărturisit Pr. Lucian Petroaia, Vicar administrativ.

Deschiderea oficială a noului semestru s-a făcut la Centrul eparhial. Ierarhul Dunării de Jos a susținut cu acest prilej o prelegere despre importanța Tainei Sfintei Spovedanii și a Sfintei

Împărtășanii.

Comentarii Facebook


Știri recente