Deschiderea anului școlar la Colegiul Mihai Eminescu din Oradea. PS Sofronie a fost prezent la eveniment

Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a participat în data de 11 septembrie 2017 la festivitatea de deschidere a noului an școlar de la Colegiul Național Mihai Eminescu. La eveniment au fost prezenți cei 1.435 de elevi ai instituției de învățământ, notează site-ul oficial al Eparhiei.

Ceremonia a debutat cu intonarea imnului de stat al României. În continuare, părintele profesor Ioan Cadar, directorul adjunct al colegiului, a oficiat slujba de Te-Deum. După acest moment, a fost citit mesajului Patriarhului României adresat elevilor, dascălilor și părinților la început de an școlar.

Florin Birta, viceprimarul orașului, a felicitat cadrele didactice și elevii pentru rezultatele deosebite obținute la examenele naționale și a asigurat școala de susținerea autorităților locale.

La rândul ei, Daniela Sopota, inspector școlar, a dat citire mesajelor transmise de Ministrul Educației Naționale și de Inspectorul Școlar General al județului Bihor.

La final, Livia Cătălina Muntean, Directorul Colegiului Național Mihai Eminescu, s-a adresat elevii din clasele primare, urându-le bun venit în colegiul eminescian.

Comentarii Facebook


Știri recente