Denie arhierească şi vizite pastorale în Protopopiatul Iaşi 1

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a poposit luni, 6 aprilie 2015, în mijlocul credincioşilor Parohiei Vlădeni din Protopopiatul Iaşi 1, unde a oficiat Denia din Sfânta şi Marea Marţi, în care s-a făcut pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie, informează Ziarul Lumina, Ediţia de Moldova.

La slujba oficiată de IPS Teofan, din soborul slujitor au făcut parte, alături de pr. paroh Adumitroaie Cătălin, şi pr. Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, precum şi pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1. Răspunsurile la strană au fost date de o parte din psalţii Catedralei Mitropolitane din Iaşi.

„Domnul Hristos, în Evanghelia rostită în această zi, ne spune, în primul rând, că se cuvine să dăm cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu. Ce înţelegem prin aceasta? Deducem faptul din cele spuse de Mântuitorul că omul trăieşte în două realităţi: lumea lui Dumnezeu şi lumea de aici, de pe pământ. Se cuvine să-I dăm lui Dumnezeu cele ce sunt ale Lui, adică rugăciune, post, spovedanie, prezenţă la Sfântă Liturghie, dar se cuvine să dăm şi cezarului, care înseamnă toate cele legate de viaţa noastră pe pământ, cele ale lui. Avem datorii în acest sens faţă de familia noastră, faţă de ţara noastră, faţă de oficialităţi, faţă de copii, pe care trebuie să-i creştem cu învăţătură, faţă de gospodăria noastră, faţă de hrana cea de toate zilele, îmbrăcăminte şi loc de muncă. Viaţa omului este chemată să se desfăşoare între aceste două lumi: lumea cu rugăciune, al lui Dumnezeu, şi lumea pământeană, cu toate ale ei“, le-a spus IPS Părinte Teofan credincioşilor din Vlădeni.

După slujba Deniei, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vizitat alte două parohii din Protopopiatul Iaşi 1, Mihail Kogălniceanu şi Borşa, unde a ţinut cuvânt de învăţătură.

Comentarii Facebook


Știri recente