Decanul facultății de teologie din Sibiu va fi înmormântat la Rohia. Comunitatea academică din Capitală transmite condoleanțe

Pr. prof. Daniel Buda, Decanul Facultății de teologie ortodoxă din Sibiu, trecut la Domnul la vârsta de 46 de ani, va fi înmormântat sâmbătă în cimitirul Mănăstirii Rohia din Maramureș.

Slujba de înmormântare va avea loc începând cu ora 11:00.

Decanul Facultății de teologie ortodoxă din București, Pr. prof. Constantin Preda, transmite cu această ocazie un mesaj de condoleanțe. În mesaj, Pr. Constantin Preda deplânge plecarea prematură a colegului său și subliniază calitățile și activitatea acestuia.

Text integral:


Comunitatea academică teologică din cadrul Universității din București a aflat cu multă durere despre mutarea prematură la cele veșnice a colegului nostru, preotul profesor Daniel Buda (7 iun. 1977 – † 26 dec. 2023), decanul Facultății de Teologie Sfântul Andrei Şaguna din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu.

Preotul profesor Daniel Buda rămâne în amintirea noastră, a celor care l-am cunoscut și respectat, ca un slujitor vrednic și jertfelnic, profesor de vocație și îndrumător al multor generații de teologi sibieni, cărora le-a cultivat vocația de slujitori ai Evangheliei Mântuitorului Hristos și ai Bisericii Sale, pregătiți să poarte povara acestei slujiri, dar și să guste dulceața ei.

Regretatul profesor Daniel Buda a fost un cercetător strălucit, autorul unei valoroase opere care deschide noi direcții de cercetare, multe dintre contribuțiile sale constituind repere fundamentale în cercetarea istoriei creștinismului oriental în Antichitatea târzie, dar și a Bisericilor Ortodoxe la începutul secolului al XXI-lea și a Mișcării Ecumenice; de asemenea, a fost îndrumător de doctorat și mentor al tinerilor cercetători, coordonator al mai multor proiecte de cercetare, membru al unor prestigioase asociații academice și organizații ecumenice interne și internaționale.

Nu în ultimul rând, preotul profesor Daniel Buda a fost un reprezentant de frunte al Ortodoxiei românești în dialogul interreligios și intercreștin și un expert în organismele Mișcării Ecumenice, îndeplinind în mod remarcabil mai multe funcții în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor. În ultimii ani ai acestei vieți rodnice ⎼ atât de dureros de scurte ⎼, colegul nostru Daniel Buda a fost diriguitorul unei prestigioase instituții de învățământ teologic, un decan care întrupa duhul imprimat acestei școli teologice de fondatorul ei: deschidere spre nou temperată întotdeauna de ancorarea în tradiția ortodoxă.

Profesorii și studenții Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din cadrul Universității din București transmit condoleanțe familiei îndoliate și comunității academice sibiene și se roagă pentru odihna sufletului Părintelui profesor Daniel Buda.

Dumnezeu să-l așeze în latura celor vii și ușile raiului să‑i deschidă!


Foto credit: Mitropolia Ardealului

Comentarii Facebook


Știri recente