Debutul anului școlar la seminariile teologice din Arhiepiscopia Iașilor

Seminariile teologice din Arhiepiscopia Iașilor și-au deschis, duminică și luni, porțile pentru noul an școlar cu oficierea Sfintei Liturghii și a slujbei Te Deumului, în care s-a cerut revărsarea binecuvântării lui Dumnezeu asupra elevilor și profesorilor. La Seminarul Teologic din Iași, bucuria festivității de deschidere a fost cu atât mai mare, cu cât în mijlocul elevilor, a cadrelor didactice și a părinților prezenți s-a aflat și Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, după cum aflăm din Ziarul Lumina.

Elevii și profesorii celor șase instituții liceale cu profil teologic din Arhiepiscopia Iașilor au început noul an școlar prin rugăciune. Astfel, la Liceul Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva” de la Mănăstirea Agapia, județul Neamț, festivitatea de deschidere a avut loc în după-amiaza zilei de duminică în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a mănăstirii, prin oficierea slujbei de Te Deum de către arhim. Hrisostom Rădășanu, consilier educațional al Arhiepiscopiei Iașilor și delegatul la acest eveniment al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Din partea Inspectoratului Județean a fost prezent prof. dr. Mihai Giosanu, inspector de religie în cadrul ISJ Neamț. „După slujba de binecuvântare de început de an, am avut prilejul să ascultăm un frumos cuvânt de învățătură rostit de părintele consilier Hrisostom Rădășanu, apoi am avut întâlniri cu elevele și cu părinții acestora în sălile de clasă, precum și cu doamnele diriginte, împărtășindu-le ce anume dorim de la fiecare în parte și ce anume oferă școala noastră. Am realizat planul de școlarizare pentru noul an și sperăm să avem rezultate deosebite ca și anul școlar trecut, când am avut promovabilitate la examenul de bacalaureat de sută la sută”, a ținut să precizeze monahia prof. Eustochia Volmer, directorul Liceului Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva”.

Momente de rugăciune, la deschiderea noului an școlar

Emoție și bucurie și la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Vasile cel Mare” din Iași, care a început luni anul școlar, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care, în sobor de preoți și diaconi, a oficiat o slujbă de binecuvântare la început de an școlar, la care au participat cadrele didactice, elevii, părinții și rudele acestora. Din soborul slujitor au făcut parte arhim. Hrisostom Rădășanu, consilierul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor, pr. prof. dr. Dragoș Bahrim, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Vasile cel Mare”, pr. prof. drd. Cristian Alexandru Barnea, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Iași și profesor la Seminarul Teologic Iași, precum și alți părinți profesori.

„E un nou început și pentru profesori și pentru elevi, pentru că fiecare an trebuie să fie unul al înnoirii, al schimbării și al creșterii în Dumnezeu. A te înscrie pe drumul slujirii lui Dumnezeu este astăzi un lucru destul de greu de împlinit, dar toate sunt cu putință când Dumnezeu rânduiește cele bune, și când noi ne aruncăm cu toată credința și cu tot elanul nostru omenesc spre El”, a spus părintele director Dragoș Bahrim, la sfârșitul slujbei.

De asemenea, IPS Părinte Mitropolit Teofan a rostit un scurt cuvânt, în care a vorbit elevilor prezenți despre ceea ce trebuie să urmărească în anii de studiu la seminar: „Ați cântat astăzi la slujba Te Deumului cuvintele «Dumnezeu este Domnul și s-a arătat nouă; bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului». Aceasta este învățătura cea sănătoasă, una greu de primit și pentru care, din voința voastră, din voința părinților și prin mila Domnului, ați venit la seminarul teologic. Voi aveți datoria să primiți învățătura că Dumnezeu care S-a arătat nouă a venit în trup, a viețuit printre oameni, iar cel care primește această învățătură este binecuvântat întru numele Său. Ați venit la această școală ca într-o formă duhovnicească și academică, deopotrivă, să aveți mintea la mărturiile Domnului, prin care omul urcă la Cer”.

Și la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, elevii, profesorii și părinții au participat luni, 16 septembrie, la slujba Sfintei Liturghii, la slujba Aghezmei mici și la slujba Te Deumului de început de an școlar. La final, pr. prof. Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamț, a citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu ocazia începutului de an școlar 2013-2014 și a transmis din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, binecuvântările pentru noul an școlar. La final, părintele director le-a urat elevilor să aibă un început de an școlar bun, cu binecuvântarea lui Dumnezeu și cu dorința de desăvârșire. A urmat apoi întâlnirea cu diriginții claselor, timp în care părintele spiritual al școlii a stropit cu agheazmă sălile de clasă.

Și Seminarul Teologic Liceal „Sf. Împ. Constantin și Elena” din Piatra Neamț și-a deschis luni porțile pentru noul an școlar. Mai multe detalii despre acest lucru ne-a oferit părintele Dan Ovidiu Cojan, directorul seminarului: „Începutul anului școlar 2013-2014 atât pentru noi, cadrele didactice, cât și pentru elevii seminarului și pentru părinții acestora a fost un moment de înălțătoare bucurie, cu fiorii emoției specifice acestei zile deosebite. Dăm slavă și mulțumire Bunului Dumnezeu și cerem ajutorul și binecuvântarea pentru ca atât procesul instructiv-educativ, cât și cel moral-religios să se desfășoare în cele mai bune condiții, urmând hotărârilor Ministerului Educației, cât și Sectorului Învățământ al Patriarhiei Române și al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei”.

La Seminarul Teologic Liceal „Sf. Gheorghe” din Botoșani, anul școlar a început cu o slujbă de Te Deum oficiată de un sobor de preoți profesori. La festivitate au participat domnul deputat Mihai Baltă, domnul senator Grigoraș Viorel, domnul prefect Constantin Macareț, vicepreședintele CJ Botoșani, domnul Gheorghe Sorescu, doamna viceprimar Cătălina Lupașcu, doamna Adriana Zăiceanu, director în cadrul Primăriei Municipiului Botoșani, și domnul inspector școlar Sebastian Manolache. Toți invitații au luat cuvântul, evidențiind importanța unei școli teologice într-un oraș, care trebuie să dea cetățeni loiali patriei, dar și Bisericii strămoșești. Pr. prof. Grigore Diaconu, directorul seminarului, a citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a transmis binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Elevii Seminarului Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, județul Botoșani, au început și ei cursurile. La finalul slujbei de Te Deum, pr. prof. Constantin Muha, directorul seminarului, a rostit un cuvânt de învățătură, îndemnând elevii să profite de fiecare zi de școală, ca să învețe cât mai mult și să-și croiască un drum drept în viață. De asemenea s-a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul deschiderii anului școlar 2013-2014, care a transmis elevilor și profesorilor că „educația copiilor și a tinerilor trebuie să fie în permanență o prioritate națională, întrucât fără educație o societate nu poate evolua nici social și nici spiritual sau moral. Începutul unui nou an școlar, pe lângă momentul festiv și al bucuriei că o nouă generație pășește pentru prima dată pragul școlii, ne reamintește că educația este un drept fundamental al societății contemporane, care trebuie însă protejat și promovat, pentru a oferi copiilor imaginea frumoasă a școlii românești, pentru a reda profesorilor prestigiul și demnitatea socială a profesiei de pedagog, iar părinților încrederea că nu există investiție mai mare pentru viitorul copiilor decât educația sănătoasă, ancorată în valorile eterne ale credinței cultivate și transmise”. S-au făcut apoi prezentările între elevi și diriginți, urările pentru noul an școlar, precum și realizările instituției avute în anul ce a trecut. La eveniment au participat pr. inspector Petru-Georgel Chichioacă, din partea ISJ Botoșani, d-na ec. Elena Popescu, reprezentantul primarului municipiului în consiliul de administrație al Seminarului Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob Hozevitul”, dl agent șef Ciornea Costel – din cadrul Poliției Dorohoi, care a dat citire mesajului adresat de dl comisar-șef Cristian Cucoreanu, comandantul Poliției Botoșani. De asemenea au participat cadre didactice, părinți, absolvenți și colaboratori ai seminarului dorohoian.

Comentarii Facebook


Știri recente