Pelerinajul istoric cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou continuă duminică în Sectorul 2 al Capitalei. Cu această ocazie, cinstitele sale moaște au ajuns la Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, unitate medicală ce funcționează în cadrul Fundației Bucuria Ajutorului, a Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Înființat în anul 2012, Centrul „Sfântul Nectarie” oferă servicii medico-sociale și asistență spirituală persoanelor adulte cu afecțiuni oncologice în faza terminală și ale altor boli incurabile.
Ulterior vizitei de la Centrul „Sfântul Nectarie”, Sfântul Dimitrie cel Nou va ajunge la Parohia „Doamna Oltea” și la Mănăstirea Christiana, unde va fi oficiată Taina Sfântului Maslu.
„În lumea de azi, marcată de boală şi suferinţă, de însingurare şi sărăcie, Biserica și societatea întreagă sunt chemate să contribuie mai mult la alinarea suferinței”, a spus în deschidere Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul.
Boala și suferința, a explicat Episcopul vicar patriarhal, „fac parte din experiența noastră umană. Dar acestea pot să devină inumane dacă sunt trăite în izolare și în abandonare, dacă nu sunt însoțite de îngrijire și de compasiune”.
„Suferința, boala și moartea sunt străine de cele menite omului și celorlalte făpturi prin planul dumnezeiesc, așa cum se arată de la Facere și până în veșnicie”.
De asemenea, Preasfinția Sa a subliniat incapacitatea omului de a se adapta la boală și la suferință.
„În viața noastră, toate le putem afla, toate le putem cunoaște, toate le putem învăţa. Numai suferinţa nu! Credem că ştim ce este suferinţa, că nu mai putem avea surprize, că am mers până la capăt. Dar nu e așa! Suferinţa e veşnic nouă, mereu ne ia prin surprindere”.
„Nici Mântuitorul Hristos, Care «a venit în lume nu ca să I se slujească, ci ca El să slujească», n-a scăpat de suferinţă, ci a străbătut-o în toată adâncimea ei”.
„Mai există, însă, o suferinţă cu mult mai mare decât suferinţa cea pământească. Este suferinţa celor din iad, a celor ce de bunăvoie au ales să se despartă de Dumnezeu, Izvorul Vieţii”, a adăugat în încheiere Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul.
De asemenea, la final, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a transmis aprecierea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru prof. Adriana Căruntu, coordonatoarea Centrului, și pentru tot personalul medical.
Întâlnirea dintre sfinți
Duminică dimineață, moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost duse la Parohia „Sfântul Dimitrie” – Colentina și la Mănăstirea Plumbuita, unde a fost oficiată Sfânta Liturghie, și la Parohia Sfântul Silvestru.

La Parohia Sfântul Silvestru, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a vorbit despre întâlnirea dintre Sfântul Dimitrie și Sfântul Ierarh Silvestru, ale cărui moaște se află în parohia bucureșteană.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu, astăzi, s-au întâlnit aici un sfânt cuvios, un ascet cu viață simplă, cu un sfânt ierarh, un episcop din veacul de aur al Bisericii”.
Însă, a continuat Preasfinția Sa, cea mai înaltă treaptă de demnitate în Biserică „nu este cea ierarhică, administrativă, ci treapta sfințeniei la care sunt chemați toți oamenii, indiferent de rangul și slujirea pe care o au”.
„Astfel, cei doi sfinți sunt uniți prin aceeași credință și prin aceeași viețuire sfântă”, a adăugat ierarhul.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene





