Crucea este cel mai elocvent simbol al speranței pe care lume l-a văzut vreodată, a explicat PS Paisie Sinaitul

În Duminica Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Plumbuita din Capitală, cu ocazia aducerii moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou la așezământul monahal.  

În cuvânt, Episcopul vicar patriarhal a vorbit despre însemnătatea Sfintei Cruci care „exprimă transfigurarea suferinţei în iubire, a morţii în înviere, biruința asupra păcatelor; și aceasta o face simbolul cel mai elocvent al speranței pe care lumea l-a văzut vreodată”.

„Crucea vorbește tuturor celor care suferă – celor asupriți, bolnavi, săraci, marginalizați, victime ale războiului, ale violenței – Crucea le oferă tuturor speranța că Dumnezeu suferă împreună cu ei şi că poate să transforme suferința lor în mângâiere şi bucurie, în înviere”, a adăugat ierarhul.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

„Semnul Crucii ne vorbește despre iubirea jertfelnică a lui Dumnezeu pentru oameni, ne vorbește despre Înviere şi biruință, ne arată că iubirea poate fi mai tare decât ura, decât violenţa şi moartea”.

Sfânta Cruce nu poate fi despărțită de Hristos

Potrivit ierarhului, Mântuitorul Hristos nu poate fi separat de Sfânta Cruce, întrucât „un Hristos fără Cruce nu este Hristos-Mântuitorul, ci un învățător oarecare, nimic mai mult”.

De cealaltă parte, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a explicat faptul că „a despărți Crucea de Hristos este adevărata nebunie!”, întrucât, „Crucea fără Hristos este crucea fără speranță, fără înviere”.

„Fără Cruce nu este Înviere, dar şi Crucea fără Înviere este nimic, iar prin Înviere este totul pentru noi cei aflaţi pe drumul mântuirii”, a adăugat Episcopul vicar patriarhal.

Să vedem în crucea vieții noastre crucea lui Iisus

În continuare, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a vorbit despre asumarea crucii și despre ajutorul permanent pe care îl primim în purtarea ei de la Dumnezeu.

„Iisus cu Crucea Sa parcurge drumurile noastre și ia asupra Sa fricile noastre, problemele noastre, suferințele noastre, chiar și pe cele mai profunde”.

„Noi trebuie să vedem în crucea vieţii noastre, crucea lui Iisus”, de aceea, a continuat ierarhul, „un creștin trebuie să fie asemenea lui Simon din Cirene, care L-a ajutat de Iisus să poarte povara Crucii pe calea spre Golgota”.

„Fără asumarea şi purtarea crucii, calea noastră spre mântuire nu este una autentică”, a adăugat Preasfinția Sa la final.

Pelerinajul istoric cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou continuă în Sectorul 2

Pelerinajul istoric cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou continuă duminică la mai multe biserici, mănăstiri și centre medicale din Sectorul 2 al Capitalei.

Moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou ajungând duminică dimineață la Parohia „Sfântul Dimitrie” – Colentina. Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

Delegația care însoțește cinstitele moaște este condusă de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul. Alături de Episcopul vicar patriarhal se află protos Filaret Irofte, protopopul Sectorului 2 Mihai Popescu și ierod. Macarie Grigoriu.

De dimineață, racla cu sfintele moaște a ajuns la Parohia „Sfântul Dimitrie” – Colentina, de unde au mers la Mănăstirea Plumbuita.

În decursul zilei de duminică, Sfântul Dimitrie va ajunge și la Parohiile Sfântul Silvestru și Doamna Oltea, precum și la Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” și la Mănăstirea Christiana.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene


Știri recente