Postul Mare și evenimentele din istoria mântuirii pe care le reactualizăm în această perioadă au inspirat opere de artă realizate într-o diversitate de stiluri și de concepții despre lume și viață.
Vă prezentăm mai jos câteva lucrări din domeniul artei plastice mai vechi și mai noi. Unele, în arta universală, și-au câștigat celebritatea mai degrabă prin tulburarea pe care o produc privitorului, altele sunt opere nemuritoare inspirate de duhul Bisericii.
Aceasta arată că terenul pe care cade sămânța – cuvântul Evangheliei – este esențial pentru cel care creează.
Un teren lipsit de Tradiția Bisericii și de credința în Înviere va pune accentul pe prea-lumescul Pătimirilor, în timp ce duhul Învierii ne amintește permanent că Hristos a venit să ajute la transfigurarea materiei și la preschimbarea celor vechi și lipsite de viață în lucruri noi și pline de lumină.
Cea mai veche Răstignire pictată care s-a păstrat până azi
Cea mai veche reprezentare pictată a Răstignirii păstrată până în zilele noastre datează din secolul VIII, se află în colecția Mănăstirii „Sf. Ecaterina” din Muntele Sinai, Egipt, și vădește moștenirea artei greco-romane.
Stilul picturii este similar portretelor funerare de la Fayum, despre care s-a spus că au precedat și inspirat arta religioasă bizantină.
În această Răstignire, abordarea picturală este una naturalistă și psihologică, cu o bună cunoaștere a anatomiei, elemente de clar-obscur și accent pe exprimarea emoțiilor.
De-a lungul istoriei, iconografia ortodoxă, prin canoanele stabilite și transmiterea lor, a eliminat elementele care țin de naturalism și psihologizare și a păstrat acele linii care conduc la înțelesul duhovnicesc al scenei pictate.
Astfel, durerea este transfigurată, stilul icoanei ajutând privitorul să treacă dincolo de suferință, într-o înțelegere spiritualizată a acesteia.
O răstignire brodată
O formă deosebită de artă este arta broderiei, care a înflorit în Evul Mediu în zona de influență bizantină. Mănăstirea Putna deține una dintre cele mai importante colecții de broderie bizantină din sud-estul Europei.
În muzeul mănăstirii poate fi admirată o dveră (perdea de altar) de mari dimensiuni cu reprezentarea Răstignirii, lucrată cu fire de mătase și argint aurit.
Dăruită, în 1500, de Sf. Ștefan cel Mare Mănăstirii Putna, unde a și fost executată, ea este unică prin faptul că include portretul sfântului domnitor și al ultimei sale soții, Maria Voichița. Pe lângă calitățile artistice, opera are și o inestimabilă valoare documentară prin cele două portrete voievodale, care se găsesc în partea de jos.
Portretul Sfântului Ștefan cel Mare din 1500 este important din două motive: întâi, pentru că este singurul portret brodat al acestui domnitor care să fie și datat.
Apoi, pentru că acest portret și cele din Tetraevanghelul de la Humor (1473), tabloul votiv de la Mănăstirea Voroneț și epitrahilele de la Pătrăuți și Dobrovăț sunt singurele reprezentări ale Sf. Ștefan cel Mare a căror autenticitate nu poate fi pusă la îndoială.
Mai multe explicații despre icoana ortodoxă a Răstignirii se găsesc aici.
Răstignirea de la Isenheim
Spre deosebire de răstignirile din icoanele ortodoxe, în arta occidentală, care a urmat calea naturalismului după Renaștere, au apărut și scene pictate într-un stil care pune accentul cu precădere pe aspecte fiziologice și pe realitatea morții biologice.
O operă tulburătoare realizată la începutul secolului al XVI-lea în Germania este altarul de la Isenheim, pictat de Matthias Grünewald. Trupul Răstignitului este reprezentat contorsionat și lipsit de viață. Opera se găsește la Muzeul Unterlinden din Colmar, Franța.
Doi pictori spanioli la distanță de trei secole
O Răstignire pictată în 1632 de spaniolul Diego Velázquez, chiar dacă foarte naturalistă și ea, prezintă trupul Răstignitului stând parcă fără efort pe Cruce și emanând lumină în mijlocul unei bezne totale. Tabloul poate fi văzut la Muzeul Prado din Madrid.
Un alt pictor spaniol celebru a pictat, în secolul XX, o Răstignire tot pe fundal întunecat, dar văzută de sus, parcă din perspectiva Tatălui ceresc.
Lucrarea se află în prezent la Muzeul Kelvingrove din Glasgow, Scoția. Se pare că inspirația artistului a fost un desen al călugărului spaniol Ioan al Crucii (sec. XVI).
În tabloul lui Dali, piroanele și celelalte unelte de tortură nici nu apar. Criticii de artă din epocă au scris că pictura era prea tradițională față de stilul suprarealist cu care artistul își obișnuise publicul.
„Om al durerilor”
O altă temă inspirată din evenimentele istoriei mântuirii pe care le rememorăm în Postul Mare este tema „Om al durerilor” (Isaia 53, 3).
Un panou pictat pe ambele fețe și datând din secolul al XII-lea, în prezent aflat în colecția Muzeului de Artă Bizantină din Kastoria, Grecia, prezintă, pe o parte o Maică a Domnului Hodighitria cu expresie îndurerată (abordare unică în arta bizantină), iar pe cealaltă chipul lui Hristos ca „Om al durerilor”.
O pictură occidentală surprinzător de modernă și azi, deși realizată în secolul al XVI-lea, este „Hristos purtând crucea” de Titian, pictor venețian.
Artistul prezintă din plan apropiat doar două personaje: Simon Cireneul și Hristos, care se uită înlăcrimat direct la privitor, parcă întrebându-l: „Tu când vei veni alături de Mine pe cale?”
O altă reprezentare celebră din aceeași epocă, secolul al XVI-lea, este realizată de El Greco. Pictorul nu reprezintă alte figuri, ci doar pe Mântuitorul îmbrățișând Crucea cu ochii în lacrimi. Lucrarea poate fi văzută la Muzeul Metropolitan din New York.
Punerea în mormânt
Altă temă din arta inspirată de Patimile Domnului este Punerea în mormânt.
Am ales un exemplu din arta cretană de secol XV, din colecția Muzeului din Recklinghausen, Germania: suferința este sublimată prin acceptare, iar frumusețea nu părăsește Trupul prețios, care urmează să învieze.
La polul opus al acestei viziuni, un exemplu din arta occidentală despre care s-a scris foarte mult: „Hristos în mormânt” de Hans Holbein cel tânăr (sec. XVI). Fără fascinația pentru grotesc a lui Grünewald, pictura reprezintă totuși moartea absolută, văzută cu ochii unui om care parcă nu poate depăși realitatea ei.
Anna Grigorievna Dostoievskaia, soția scriitorului Feodor Mihailovici Dostoievsky, a scris că pictura, pe care au văzut-o în timpul unei călătorii în afara Rusiei, l-a cutremurat pe soțul ei. De altfel, scriitorul avea să descrie pictura în romanul Idiotul, unde spune că o astfel de reprezentare te poate face să-ți pierzi credința.
Opera se găsește la Kunstmuseum din Basel, Elveția, acolo unde a văzut-o și scriitorul rus.
Învierea
Învierea Domnului, așa cum este ea pictată în icoanele bizantine, nu este o înălțare în lumină ca în pictura occidentală, ci o paradoxală coborâre în cele mai de jos ale iadului, unde Mântuitorul Iisus Hristos îi prinde de mâini, pentru a-i ridica, pe protopărinții umanității, Adam și Eva.
Momentul în care trupul lui Hristos iese de sub determinarea morții nu este descris vizual – așa cum tinde să fie reprezentat în arta occidentală, ca ieșire din mormânt –, ci este păstrat sub pecetea tainei, la fel cum tainic este păstrat și momentul Nașterii Domnului din Fecioara Maria.
Iconografia ortodoxă ne dăruiește speranța și lumina care răzbate până la cele mai de jos ale iadului.
O explicație a icoanei ortodoxe a Învierii se găsește aici.
Vezi și:
Foto credit: HagiaSophiaTurkey.com (Biserica Chora – deschidere articol)
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews
