De Rusalii, Mitropolitul Serafim va binecuvânta clopotele Bisericii Sf. Ștefan din Viena  

Înaltpreasfințitul Părinte Serafim va liturghisi în Duminica Pogorârii Sfântului Duh la Biserica Sf. Ștefan cel Mare din Viena.  Mitropolitul Germaniei va binecuvânta, la finalul slujbei, clopotele locașului de cult din capitala Austriei.

Anunțul a fost făcut de părintele paroh Emanuel Nuţu pe contul de facebook al parohiei.

„Situația actuală și regulile pe care trebuie să le respectăm, ne impun ca în biserică, numărul celor prezenți sa fie de maxim 100 de persoane, păstrând distanță de 1m. După anunțul pe care l-am făcut duminică în biserica din Simmering, s-au înscris deja 100 de persoane. Însă se poate sta și în afara Bisericii, ascultând slujba Sfintei Liturghii și a Vecerniei speciale din acesta zi și a fi martori ai sfințirii clopotelor”, a notat părintele pe Facebook.

Locaţia viitoarei biserici se află la punctul de întâlnire al străzilor Norbahnstraße și Taborstraße. Biserica va fi o replică a Mănăstirii Voroneț, cunoscută drept Capela Sixtină a Orientului.

Piatra de temelie a lăcaşului de cult a fost sfinţită în urmă cu trei ani, iar lucrările au fost demarate în 2018.

Citeşte şi: Proiectul inedit al unui preot pentru românii din Viena a fost dus la bun sfârșit

Foto credit:

Comentarii Facebook


Știri recente