Daruri pentru copiii nevoiaşi de pe Valea Hârtibaciului

Reprezentanţii Departamentului Social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului au efectuat zilele acestea mai multe vizite în parohiile cu posibilităţi materiale reduse de pe Valea Hârtibaciului din judeţul Sibiu, informează Ziarul Lumina. Delegaţia eparhială a împărţit daruri copiilor din Fofeldea şi Marpod, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. Activităţile filantropice au vizat micuţii din grădiniţele şi şcolile celor două parohii, proveniţi din familii monoparentale şi defavorizate social. „Ziua Copilului este o sărbătoare pentru micuţii noştri şi un bun prilej pentru noi pentru a-i întări în credinţă şi a le împărtăşi din dragostea şi căldura părintească. Copiii din Fofeldea şi Marpod ne-au întâmpinat cu un program artistic, iar noi le-am transmis mesajul de binecuvântare din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu“, ne-a spus consilierul social de la Arhiepiscopia Sibiului, pr. Nicolae Rusu. În foarte multe sate de pe Valea Hârtibaciului rata abandonului şcolar este destul de mare, de aceea copiii au fost îndemnaţi să-şi continue educaţia, indiferent de greutăţile materiale întâmpinate în familiile lor, având sprijinul constant al Bisericii. Copiii din Fofeldea şi Marpod au primit pachete cu alimente, îmbrăcăminte, dulciuri şi iconiţe. Astfel de activităţi îi încurajează pe copiii să-şi continue studiile şi să se apropie şi mai mult de Biserica străbună. „Mulţumim reprezentanţilor Departamentului social pentru această vizită şi îi aşteptăm de fiecare dată să fie alături de noi“, a spus parohul de la Marpod, Marius Munteanu. „Ne bucurăm că am primit din nou oaspeţi în şcoala satului nostru, unde peste 65 de copii vin aici zilnic pentru a învăţa, iar darurile primite acum le aduc micuţilor o bucurie în suflet“, ne-a spus parohul de la Fofeldea, Ioan Dumitru Tătoiu. În zilele următoare reprezentanţii Arhiepiscopiei Sibiului vor vizita şi alte comunităţi pentru a împărţi daruri celor nevoiaşi.

Comentarii Facebook


Știri recente