Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel la întronizarea sa ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel la întronizarea sa ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, rostit în Catedrala Patriarhală din Bucureşti, 30 septembrie 2007:


COMUNIUNE FRĂȚEASCĂ ÎN BISERICĂ ȘI MISIUNE SPIRITUALĂ ÎN SOCIETATE

„Păstorul cel bun își pune viața pentru oile sale” (Ioan 10, 11)

1. Vocația arhipăstorului în Biserică: responsabilitate și dăruire de sine pentru mântuirea celor păstoriți de el.

Slujba de întronizare a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române are la bază slujba de TE-DEUM care se săvârșește în ziua numelui Patriarhului și a celorlalți ierarhi ai Bisericii noastre.

Textul Apostolului (Evrei 13, 17-21) și textul Evangheliei (Ioan 10, 9-16) care se citesc în timpul acestei slujbe scot în evidență adevărul că, în conștiința apostolică a Bisericii și în învățătură Domnului nostru Iisus Hristos, slujirea de păstor de suflete este în primul rând responsabilitate sfântă pentru mântuirea credincioșilor și iubire jertfelnică pentru ei. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel îndeamnă pe credincioși zicând: „fraților, ascultați pe conducătorii voștri și vă supuneți lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seama, ca să facă acesta cu bucurie, și nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos” (Evrei 13,17). Vedem că ascultarea și supunerea duhovnicească a credincioșilor față de păstorii lor spirituali sunt strâns legate de privegherea și responsabilitatea păstorilor pentru mântuirea celor încredințați lor spre a fi păstoriți, adică a fi hrăniți din cuvintele Sfintei Scripturi, din Sfintele Taine ale Bisericii și din lumina vieții Sfinților lui Dumnezeu.

În continuare, în aceeași epistolă către Evrei, Sfântul Apostol Pavel cere credincioșilor să se roage pentru el și pentru ceilalți păstori de suflete: „rugați-vă pentru noi; căci suntem încredințați că avem un cuget bun, dorind ca întru toate cu cinste să trăim” (Evrei 13, 18). Acest îndemn apostolic a devenit practică a Bisericii care în fiecare eparhie a ei se roagă la toate slujbele pentru arhipăstorul acesteia cerând lui Dumnezeu „să-l dăruiască Sfintelor Sale Biserici în pace, întreg, cinstit, drept învățând cuvântul adevărului Său” (Sfânta Liturghie, pomenirea Chiriarhului după cântărea Axionului). La rândul său, Sf. Apostol Pavel se roagă lui Dumnezeu pentru întărirea sau intensificarea vieții spirituale a credincioșilor spre slava lui Hristos, zicând: „Dumnezeul păcii, Cel ce prin Sângele unui testament veșnic a înviat din morți pe Păstorul cel mare al oilor, pe Domnul nostru Iisus, să vă întărească în orice lucru bun, ca să faceți voia Lui și să lucreze în noi ceea ce este bineplăcut în fața Lui, prin Iisus Hristos, Căruia îi fie slava în vecii vecilor Amin.” (Evrei 13, 20-21)

Din lectura textului Apostolului se vede clar că toată lucrarea pastorală din Biserică are că scop întărirea vieții spirituale și săvârșirea faptelor bune spre slava lui Hristos „Păstorul cel mare al oilor” cuvântătoare, Capul Bisericii și Arhiereul veșnic, Care a descoperit și împărtășește iubirea Preasfintei Treimi tuturor oamenilor, pe măsura credinței lor și a dorinței lor de-a dobândi viață veșnică.

Cât privește textul Evangheliei care se citește la întronizarea Patriarhului, acesta ne învață că Domnul nostru Iisus Hristos este Păstorul cel Bun, deoarece El Se dăruiește pe Sine, pentru că oile Sale „viață să aibă, și din belșug să aibă” (Ioan 10, 10), adică viață veșnică sau fericire veșnică, după cum tâlcuiesc Sfinții Părinți ai Bisericii (Sf. Chiril al Alexandriei).

Sf. Ioan Gură de Aur spune că, întrucât Hristos are grijă de mântuirea oamenilor, Se numește pe Sine Păstor, iar când îi aduce pe oameni la Tatăl, Se numește pe Sine ușa: „Eu sunt ușa; dacă va intră cineva prin Mine, se va mântui; și va intra și va ieși și pășune va afla.” (Ioan 10, 9).

Tâlcuind cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos „Eu sunt ușa”, marele teolog român Dumitru Stăniloae scrie: „Hristos se afirmă ca singura ușă a oilor cuvântătoare spre Tatăl. Dar e și singura ușă prin care Dumnezeu intră la oile cuvântătoare. El e unicul Mijlocitor între Dumnezeu și oameni, pentru că e și Dumnezeu, și om. (…) Hristos e ușa la Tatăl pentru toți și a Tatălui către toți. Dar e în mod special ușă a celor ce conduc pe oameni spre (Dumnezeu) Tatăl și pe Tatăl, sau pe Dumnezeu în general, spre oameni, adică (ușa) a păstorilor aleși dintre oameni”. Apoi el mai precizează că Hristos este și „ușa prin care intră și ies oile înseși. Prin umanitatea Lui intră oile cuvântătoare la Dumnezeu, aflând o pășune spirituală. E ușor și folositor a intra prin Hristos și la Tatăl, dar și a ieși cineva din sine spre semeni. Hristos este singura ușă prin care omul iese din închisoarea egoismului și omenescului închis în lume”.

Sfinții Părinți ai Bisericii care au explicat Evanghelia după Ioan, în special Sfinții Ioan Gură de Aur și Chiril al Alexandriei, au remarcat că Păstorul cel bun se deosebește atât de furii sau hoții care întră în staulul oilor pentru a răpi, cât și de cei ce păstoresc doar pentru plată, arătând că scopul prim și ultim al lucrării pastorale nu trebuie să fie profitul personal, ci mântuirea credincioșilor, adică apărarea lor de cei ce răstălmăcesc dreapta credință și sfâșie unitatea Bisericii, precum și conducerea credincioșilor pe calea unirii lor cu Hristos prin rugăciune și fapte bune.

Vorbind despre marea responsabilitate a păstorilor Bisericii, Sf. Ioan Gură de Aur († 407) zice: „Este o încercare mare păzirea Bisericii, o primejdie mare care are nevoie de multă înțelepciune și de un curaj ca cel despre care vorbește Iisus Hristos, acela ca să-și dea viața pentru oile sale, ca niciodată să nu le părăsească, ca să fie tare, ca să stea cu curaj în fața lupului. În aceasta se deosebește păstorul de mercenar. Acesta se îngrijește puțin de oile sale, și nu veghează decât pentru propriul său interes, dar celălalt se uită pe sine însuși, și veghează în mod unic numai la mântuirea turmei sale”.4 Iar Sf. Chiril al Alexandriei, vorbind despre păstorul cel bun zice: „Păstorul cu adevărat bun nu vine pentru nimic rău în staulul oilor, urmărind mai degrabă folosul lor și lucrând cu tărie ceea ce crede că le va fi de mult folos”.5 Când distinge între păstorul plătit sau motivat doar de câștigul imediat și păstorul cel bun care lucrează pentru mântuire, Hristos – Domnul zice că în caz de primejdie, când vede lupul venind, „cel plătit fuge pentru că este plătit și nu-l doare inima de oi” (Ioan 10, 9 – 16). Expresia „nu-l doare inima de oi” indică faptul că, prin contrast, cea dintâi calitate a unui bun păstor de suflete este aceea de a avea o inimă milostivă, care suferă pentru credincioși, o inimă plină de iubire jertfelnică pentru Biserică. Cu alte cuvinte, păstorul cel bun este un om care pune mult suflet în tot ceea ce face pentru mântuirea sufletelor altora. Însă această inima milostivă a păstorului de suflete se formează în primul rând prin permanentă rugăciune către Hristos, Păstorul cel Bun, și către toți sfinții Lui, mai ales către cei ce au fost ei înșiși păstori de suflete, „mari dascăli ai lumii și ierarhi”.

2. Comuniune și conlucrare frățească în viața Bisericii și în misiunea socială.

În lumina celor arătate mai sus, înțelegem și noi cât de mare și sfântă este responsabilitatea noastră de Părinte duhovnicesc și arhipăstor al Bisericii Ortodoxe Române. O sarcină grea purtată pe umeri slabi!

De aceea, toată nădejdea ne-o punem mai întâi în milostivirea Tatălui Ceresc, în ajutorul lui Hristos Care ne întărește și în dumnezeiescul har al Sfântului Duh „cel ce totdeauna pe cele neputincioase le vindecă și pe cele cu lipsă le împlinește”, căutând ca învățători și rugători pentru noi pe Sfinții Apostoli ai lui Hristos și pe Sfinții Părinți ai Bisericii, care mărturiseau că; „avem comoara aceastăa (a harului) în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârșitoare este a lui Dumnezeu, și nu de la noi” (2 Corinteni 4, 7).

De asemenea, ne punem nădejdea în rugăciunile, sfatul bun și ajutorul tuturor fraților ierarhi din Sfântul Sinod, împreună–slujitori și împreună-păstori cu noi în Biserica lui Hristos din poporul român.

Totodată, cerem întregului cler, tuturor monahilor și monahiilor, tuturor credincioșilor și credincioaselor Bisericii Ortodoxe Române din țară și din afara granițelor României să ne ajute în slujirea noastră cu rugăciunile lor și cu fapta lor cea bună, ca, împreună, să ne bucurăm cu toții de binecuvântarea Preasfintei Treimi și de lucrarea liturgică, pastorală și misionară a Bisericii noastre.

Cea dintâi dorință și cea dintâi datorie a noastră ca nou Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române constă în păstrarea, prețuirea și cultivarea moștenirii spirituale luminoase pe care ne-a lăsat-o fericitul întru pomenire Părintele nostru Patriarh Teoctist, pildă de înțelepciune și răbdare, de iubire frățească față de toți creștinii ortodocși, pildă de bunătate față de toți creștinii, față de toți oamenii credincioși și față de toți oamenii făcători de pace și de bine.

În al doilea rând, datoria noastră constantă este promovarea comuniunii frățești, a coresponsabilitatii și a conlucrării cu toți ierarhii din Sfântul Sinod, pentru a păstra și apăra credința ortodoxă și unitatea Bisericii noastre, precum și de a găsi împreună cu Înaltpreasfinţiile și Preasfinţiile lor, împreună cu clerul și credincioșii mireni ortodocși, căi și mijloace corespunzătoare pentru adâncirea și îmbogățirea vieții spirituale și a lucrării misionare în parohiile, mănăstirile, școlile teologie, instituțiile culturale și instituțiile social-caritative ale Biserici noastre, pe baza experienței de până acum și potrivit noilor provocări care vin din partea societății contemporane din ce în ce mai secularizate. Această societate – adesea, mai mult indiferență decât necredincioasă – are nevoie de Biserică, întrucât are nevoie de vindecare și de comuniune spirituală, tocmai pentru că identifică libertatea persoanei cu individualismul egoist și cu posesia lucrurilor limitate și trecătoare; ori, viața omenească nu se poate construi temeinic și constant pe vidul spiritual al uitării de Dumnezeu și de vocația cerească sau transcendentă a persoanei umane.

Foarte repede se constată că deficitul de transcendență din viață individului produce deficit de umanitate (omenie) în viața socială. Fără perspectiva spirituală sau metafizică, viața umană se reduce repede la „matematică”: număr de indivizi robotizați și cantități de produse finite, pentru scopuri bine definite, dar într-o lume închisă în sine, autosuficientă.

O altă dorință a noastră, care devine o datorie, este intensificarea misiunii spirituale a Bisericii în societate, dincolo de zidurile locașurilor de cult, prin intermediul a două rețele bisericești ortodoxe la nivel național și anume: radio și televiziune, precum și un cotidian al Bisericii. Experiența acumulată în acest sens de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, precum și de alte mitropolii sau eparhii din Biserica noastră, ne dă speranța că ceea ce este necesar poate deveni posibil prin coresponsabilitate și conlucrare frățească, precum și prin bunăvoința persoanelor și instituțiilor care vor să ajute Biserica, pentru ca ea să contribuie la rândul său și mai mult la viața spirituală și socială a țării noastre.

3. Recunoștință pentru încrederea acordată și dorința de dialog și cooperare.

În încheiere, dorim să mulțumim tuturor ierarhilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și membrilor Colegiului Electoral Bisericesc pentru încrederea acordată și chemarea adresată nouă de a sluji, cu râvnă și înțelepciune, Biserica Ortodoxă Română în noua responsabilitate de Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, așa cum se spune în Gramata Sfântului Sinod pentru întronizarea Patriarhului.

Mulțumim tuturor celor ce ne-au adresat felicitări, fie din țară, fie din străinătate, în nume personal sau în numele unor Biserici și organizații creștine, în numele altor culte religioase, în numele unor instituții de Stat, organizații și asociații.

De asemenea, mulțumim călduros tuturor delegaților oficiali din România și din străinătate care sunt prezenți acum la momentul întronizării noastre ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, arătând astfel prețuirea și prietenia lor față de Biserica Ortodoxă Română.

În mod deosebit, mulțumim tuturor instituțiilor de Stat, cu prioritate Președintelui și Guvernului României, pentru ajutorul acordat în organizarea acestui eveniment, având speranța și convingerea că Biserica Ortodoxă Română, împreună cu alte culte religioase din România, va continua să contribuie la îmbogățirea vieții spirituale, culturale și sociale a românilor din țară și din străinătate, într-o vreme în care Statul român a devenit și membru al Uniunii Europene.

Nu uităm faptul că mai toți credincioșii români migranți au nevoie de mai mult sprijin pastoral și material, pentru a-și păstra identitatea și demnitatea, dar și pentru a coopera mai bine în domeniul social cu credincioșii altor Biserici și cu cetățenii țărilor unde se află temporar la muncă sau stabiliți definitiv.

Sperăm ca dialogul, cooperarea și respectul reciproc în raport cu alte Biserici și cu alte culte religioase vor continua, acordând însă o atenție deosebită păstrării dreptei credințe și tuturor valorilor tradiționale ale Ortodoxiei. În acest sens, le mulțumim și tuturor celor ce veghează cu multă râvnă ca Biserica Ortodoxă să nu-și piardă identitatea de credință și viață spirituală, când dialoghează sau cooperează cu alte Biserici creștine.

Noi avem dorința și datoria să rămânem statornici în unitatea dreptei credințe. În același timp, considerăm că dragostea față de Ortodoxie nu trebuie exprimată doar în atitudini defensive și în temeri excesive, ci mai ales în faptele lucrării pastorale și misionare concrete, după modelul Sfinților Apostoli, pe care Hristos-Domnul Cel răstignit și înviat nu i-a lăsat încuiați de teamă într-o casă din Ierusalim, ci i-a trimis la propovăduire sau misiune în toată lumea păgână din vremea lor.

În orice caz, mulțumim și celor ce ne încurajează și celor ce ne critică, dacă totul este spre folosul mântuirii credincioșilor și spre binele Bisericii. Când greșim, trebuie să ne pocăim, să cerem iertare și să ne îndreptăm, iar când facem binele, rugăm să fim ajutați și mai mult, cu fapta, tot spre binele vieții și lucrării Bisericii.

Rugăm pe Tatăl nostru din ceruri, pe „Părintele luminilor de la Care vine toată darea cea bună și tot darul” (Iacob 1, 17) să ne binecuvânteze și să ne ajute pe toți, cu al Sau har și cu a Sa iubire de oameni, ca să săvârșim binele în orice timp și în orice loc, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire.

† DANIEL,

Arhiepiscop al Bucureștilor,
Mitropolitul Munteniei și Dobrogei
Locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Comentarii Facebook


Știri recente

Centrul de Îngrijiri Paliative „Sf. Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureştilor a organizat o sesiune de comunicări științifice

Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din cadrul Fundației „Bucuria ajutorului” a Arhiepiscopiei Bucureștilor a organizat sâmbătă o sesiune de comunicări științifice, cuprinsă în proiectul „Academia de Îngriji Paliative”, informează Ziarul Lumina. Evenimentul a avut…