Cursurile pentru obținerea gradelor profesionale în preoție, la final

Timp de două săptămâni, în perioada 20 octombrie-1 noiembrie 2013, la Centrul Social-Cultural „Sfântul Ilie” al Mănăstirii Miclăușeni, s-au desfășurat cursurile pentru obținerea gradelor profesionale în preoție, la care au luat parte 52 de preoți din eparhiile Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, informează „Ziarul Lumina”.

Participanții au avut prilejul să întâlnească profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași și din alte centre universitare din țară, tematicile parcurse fiind rezonante în dimensiunea pastorației actuale.

„Resimțim bucuria unei experiențe noi, fiindcă este pentru prima dată când cursurile pentru obținerea gradelor profesionale în preoție se încadrează într-un format interactiv, în care subiectul tratat este dezbătut în seminarii tematice. Prezența profesorilor și calitatea ideilor exprimate au oferit o îmbogățire reciprocă; preoții participanți s-au implicat în dezbateri și au prezentat idei care au oferit o susținere prezentărilor din grupe, iar la finalul fiecărei săptămâni s-au examinat în scris cunoștințele acumulate. Vineri, 1 noiembrie 2013, preoții înscriși pentru cursurile de definitivat în preoție au susținut și proba orală la Liturgică, Catehetică și Omiletică, Drept canonic și Administrație parohială”, a declarat părintele Sebastian Eugen Teacu, directorul Centrului de Formare și Inovare – Fundația „Varlaam Mitropolitul” și inspector eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor.

Cursurile au fost organizate, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, de către Mitropolia Moldovei și Bucovinei – Sectorul Învățământ, prin Centrul de Formare și Inovare, în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, și au urmărit o creștere a nivelului de cunoaștere teologică și de trăire preoțească, precum și aplicabilitatea unor metode eficiente de pastorație în viața comunității ecleziale.

„A fost o experiență plăcută pe care aș repeta-o, indiferent de natura cursurilor”

Înainte de a pleca la parohiile pe care le păstoresc, câțiva dintre preoții participanți au ținut să ne spună câteva cuvinte despre noua modalitate de organizare a cursurilor pentru obținerea gradelor profesionale în preoție.

„Experiența aceasta a fost inedită pentru că ne-a unit pe toți în duhul rugăciunii și al ascultării și, totodată, al unei pregătiri continue pe care preotul trebuie să o aibă. Am apreciat programul, explicațiile și cursurile profesorilor și sperăm să luăm parte și pe viitor la cursuri și traininguri în acest format.” – Pr. Daniel Pleșu, parohia Hălărești, Protopopiatul Bârlad

„A fost o experiență plăcută pe care aș repeta-o, indiferent de natura cursurilor. Ne-a bucurat formatul și practicabilitatea lui.” – Pr. Constantin Toma, parohia Dănceni, Protopopiatul Sascut

„Cursurile au prezentat probleme de interes pastoral, organizarea fiind calitativă și constructivă. Sunt mulțumit de această experiență și am convingerea că va aduce un progres în misiunea pe care o voi desfășura în parohia pe care o păstoresc. Îi mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan pentru binecuvântarea acestei inițiative și pentru principiile care au fost folosite în acest an pentru obținerea definitivatului în preoție.” – Pr. Marian Macuc, parohia Manolești Vale, Protopopiatul Botoșani

„Aceste cursuri și-au atins scopul, anume acela de a ne pregăti cu adevărat pentru viața de parohie a timpurilor noastre. Trebuie să fim conștienți de faptul că Biserica, prin latura instituțională, are nevoie de slujitori cât mai pregătiți, pentru a nu pierde din vedere dimensiunea ei sacramentală.” – Pr. Marcel Ursuțu, parohia Bogdănești I, Protopopiatul Fălticeni

Comentarii Facebook


Știri recente