Cursuri pentru preoți la Mănăstirea Nicula

A doua serie a Cursurilor de duhovnicie organizate de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului sunt adresate preoților din județul Cluj și se desfășoară în aceasta săptămână la Mânăstirea Nicula, potrivit Radio Renașterea. Acestea se derulează sub forma unor dialoguri între preoți și duhovnicii monahi și mireni invitați. La aceasta sesiune participă șaisprezece preoți cursanți din protopopiatele din județul Cluj. IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei se întâlnește cu aceștia în data de 12 februarie, marți după-amiază.

Această a doua serie a cursurilor are loc după ce săptămâna trecută s-a încheiat prima serie, cea pentru preoții din județul Bistrița-Năsăud.

Consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, pr. Bogdan Ivanov, direct implicat în organizarea acestor cursuri de duhovnicie, a făcut următoarele declarații despre importanta organizării lor: „După această primă serie și după cea de a doua, putem trage o concluzie foarte pozitivă. Și anume că ele sunt benefice atât prin faptul că deschid dialogul asupra unei probleme extrem de importante, cum este cea a rolului duhovnicului în viața credincioșilor și practica spovedaniei, care este una dintre cele mai puternice instituții acel Bisericii, care schimbă oameni și conștiințe. Pe de altă parte, ea creează un dialog la nivelul preoților care, de cele mai multe ori lipsește pentru preoții de parohie și, cred eu, duce la o îmbunătățire atât a misiunii, cât și a conștiinței clericale și a implicării preoților în parohie și în păstorirea credincioșilor lor”.

Comentarii Facebook


Știri recente