Elevii, studenții și profesorii români din Ucraina au acces, până în 15 iunie 2024, la o serie de cursuri online gratuite de Istoria și Geografia României. Acestea vor include și o parte interactivă, informează BucPress.
Proiectul „Călătorie de suflet în spațiul românesc” se adresează românilor de pretutindeni, în special elevilor, studenților și cadrelor didactice din comunitățile istorice din Ucraina (Cernăuți, Transcarpatia și Odesa).
Cursurile sunt împărțite în mai multe serii, cu tematici variate, pentru aprofundarea cunoștințelor despre cultura, istoria și geografia României.
Demersul educațional își propune dezvoltarea curiozității și interesului pentru descoperirea patrimoniului cultural, istoric și natural care definește spațiul identitar românesc.
Cursurile se vor desfășura online, pe platforma Zoom, la acest link. Aplicația Zoom poate fi descărcată de de aici. Programul cursurilor se găsește aici.
Proiectul este realizat de Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Asociația Diplomație și Identitate Culturală Europeană și se desfășoară până în 15 iunie 2024.
Foto credit: Freepik / Frimufilms
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews