Curs festiv la Facultatea de Teologie din București

Departamentul de Teologie Istorică, Biblică și Filologie al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a organizat în amfiteatrul „Dumitru Stăniloae” al facultății, astăzi, 19 februarie 2013, un curs festiv cu prilejul aniversării zilei de naștere a domnului profesor academician Emilian Popescu care va împlini, mâine, 20 februarie 2013, 85 de ani.

La eveniment au fost prezenți Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, colaboratori ai academicianului, doctoranzi, preoți profesori de teologie, dar și studenți de la Facultatea de Teologie din București.

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a dat citire cu acest prilej mesajului de felicitare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel intitulat „Un mirean erudit și evlavios – Acad. Prof. Dr. Emilian Popescu la 85 de ani”.

În cadrul cursului, după cum informează TRINITAS TV, dl. prof. acad. Emilian Popescu a susținut o prelegere despre viața Sfântului Constantin cel Mare prezentând aspecte mai puțin cunoscute din viața sa: „Împăratul Constantin este omul care a creat o nouă lume. Este la răscrucea dintre două lumi, cea păgână și cea creștină. El a despicat veacurile în două și a dat naștere la era creștină cu toate consecințele pozitive pe care le-a avut acest lucru. Este primul om cu cea mai mare putere politică a timpului care a orientat lumea pe calea poruncilor Evangheliei și a contribuit la punerea omului în comunie cu Dumnezeu. Lucrul acesta fără el nu s-ar fi putut face. Împăratul Constantin a asigurat cadrul social-politic pentru dezvoltarea Bisericii, a vieții creștine. Este primul Împărat al primului Imperiu Creștin. De altfel, bizantinologia în viziunea actuală începe tot cu acest împărat considerând că este o nouă epocă în istoria lumii”.

„Pot tinerilor mei prieteni de aici, uitându-mă cu drag la ei, să le spun că ei au șansa care am avut-o și eu de a-l fi cunoscut pe un profesor care intră în triada marilor profesori ai Facultății de Teologie Justinian Patriarhul din București și anume Teodor M. Popescu, Alexandru Elian și Emilian Popescu pe care l-am cunoscut întâi prin idolul meu Olimpian Ioan Gh. Coman, cel mai mare cunoscător al timpului patristic într-o perioadă când la noi încă nu se vorbea în Biserica Ortodoxă Română despre aceste realități”, spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian.

„Momentul de astăzi este foarte important mai ales pentru dumneavoastră dragi studenți și studente, pentru că așa cum am spus, Domnul Emilian Popescu rămâne modelul ideal al laicului care a trecut prin școlile teologice și care rămâne fidel până la sfârșit Bisericii care l-a format și Bisericii pe care a considerat-o întotdeauna a fi temelia de nezdruncinat al viitorului acestei nații. Noi îi cunoaștem pe cei apropiați și sentimentele sale patriotice, legate de trecutul acestui neam și îngrijorările pentru viitorul lui”, a spus Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.

Bizantinologul și profesorul de teologie Emilian Popescu (născut la 20 februarie 1929) este originar din comuna Orlești, jud. Vâlcea. A studiat la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea (1940 -1947), Facultatea de Teologie (1947 – 1948), apoi Institutul Teologic din București (1953-1955), Facultatea de Filologie, secția limbi clasice a Universității din București (1948- 1952). A făcut studii de specializare în Berlin (1967), Bonn, Koln și Munchen (1971-1973).

Între 1952-1956 a fost preparator și asistent la Institutul de Istorie din București, apoi cercetător principal la Institutul de Arheologie al Academiei (1956-1978), profesor titular la catedra de Bizantinologie de la Institutul Teologic Universitar din București (de la 1 febr. 1978). Epigrafist al antichității greco-romane a luat parte la săpături arheologice la Histria, Callatis, Jidavaș și a participant la numeroase congrese și simpozioane internaționale de epigrafie și istorie. De asemenea, a publicat numeroase studii în reviste de specialitate despre inscripțiile din Scythia Minor și viața creștină de pe teritoriul Daciei.

Pentru activitatea științifică și pentru meritele sale în promovarea culturii și spiritualității românești, Emilian Popescu a fost numit în 2006 membru de onoare al Academiei Române. În prezent, profesorul este vicepreședinte al Comisiei Patristice.

Comentarii Facebook


Știri recente