Curs de Conservator bunuri culturale la Galați

Arhiepiscopia Dunării de Jos în colaborare cu Centrul pentru patrimoniul cultural „Sf. Constantin Brâncoveanu” al Patriarhiei Române organizează, la Galați, un curs de pregătire și perfecționare pentru ocupația de conservator bunuri culturale (cod COR: 414113).

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în ziua de 23 septembrie 2013 a avut loc deschiderea oficială a primului modul de curs ce reunește persoane preocupate de conservarea patrimoniului cultural național.

„Este pentru prima dată când se organizează, în această parte a țării, un curs de acest gen, ce reunește persoane preocupate de păstrarea obiectelor reprezentative pentru spiritualitatea românească: preoți, călugărițe, responsabili ai colecțiilor bisericești, reprezentanți ai instituțiilor de cultură din eparhie: Muzeul Brăilei, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” și Muzeul de Istorie „Paul Păltânea” Galați”, după cum a precizat Pr. Daniel Popa.

Centrul pentru patrimoniul cultural „Sf. Constantin Brâncoveanu” prin persoana domnului consilier patriarhal Mircea Sfârlea a invitat la Galați, în calitate de lectori, personalități de marcă din domeniul muzeologiei și al conservării patrimoniului cultural: Dr. Ionel Cândea – director al Muzeului Brăilei, membru actual și ex președinte al Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, Dr. Iuliana Popescu – restaurator expert în pictură la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Dl. Florin Făgărășanu – restaurator expert al Muzeului Național de Artă și Prof. Gabriel Pletea – restaurator expert.

Sectorul eparhial cultural-învățământ și activități cu tineretul informează că durata pregătirii cursanților cuprinde 3 module. Primul modul va avea o componentă dominantă teoretică iar al doilea, un caracter practic, totalizând un număr de 250 ore. În cel de-al treilea modul se va face atestarea cursanților prin susținerea examenului și prezentarea unei lucrări finale.

Comentarii Facebook


Știri recente