Cunoașterea lui Dumnezeu este darul Lui către noi: PS Varlaam Ploieșteanul la hramul Paraclisului Catedralei Naționale

Până la Înălțare, Biserica aduce mărturii din Scriptură că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, a explicat Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul luni, la hramul Paraclisului Catedralei Naționale.

Evanghelia din a doua zi de Paști ne arată că „această cunoaștere al lui Dumnezeu, atât cât ne este îngăduită nouă, oamenilor, este un dar de la Dumnezeu”, a spus episcopul vicar patriarhal.

Ea „cuprinde două mărturii esențiale cu privire la Dumnezeirea lui Hristos, la veșnica Lui naștere din Tatăl și la puterea lui Dumnezeiască”.

În continuare, Preasfinția Sa a explicat afirmația Sfântului Evanghelist Ioan că pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată: „Pentru că Dumnezeu este mai presus de lume, mai presus de mintea noastră, de posibilitatea noastră de a-L gândi”.

„El este de necuprins cu mintea, de negândit. De aceea nimeni nu l-a văzut vreodată. Dar Sfântul Pavel spune că Fiul cel Unul Născut, care este în sânul Tatălui, adică veșnic cu Tatăl și cu Duhul Sfânt pe tronul Dumnezeirii, Acela L-a făcut cunoscut pe Dumnezeu Tatăl.”

„Și nimeni nu-l cunoaște pe fiul pe Tatăl decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul să-i descopere. De unde înțelegem că această cunoaștere a lui Dumnezeu, atât cât ne este îngăduită nouă, oamenilor, este un dar de la Dumnezeu”, a subliniat Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.

Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului și-a serbat luni, 17 aprilie 2023, hramul principal: „Învierea Domnului”. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

„Nimeni nu cunoaște pe Fiul decât numai Tatăl, pentru că El este Fiul născut din Tatăl mai înainte de veci. Nu exista nimic altceva. Deci nimeni n-a fost martor la nașterea Lui, cum n-a fost martor la începutul creației.”

„Și nimeni nu cunoaște pe Tatăl decât numai Fiul și cel căruia va îngădui Fiul ca să-l cunoască. Iată deci că această mărturie a lui Ioan este esențială, pentru că el ne arată că în Hristos Domnul, Fiul cel unul născut, noi am văzut slava Dumnezeirii”, a adăugat episcopul vicar patriarhal.

„Iată deci că Dumnezeu cel inaccesibil, cel de necuprins cu mintea, se face apropiatul nostru, născându-se în Persoana Fiului Său în peștera Bethlehemului și locuind între noi și descoperindu-ni-se ca cel Care stă în sânul Tatălui – în slava Tatălui Său.”

Ierarhul a mai explicat și afirmația Sf. Ioan Botezătorul despre Hristos: „înainte de mine a fost”.

Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului și-a serbat luni, 17 aprilie 2023, hramul principal: „Învierea Domnului”. PS Varlaam Ploieșteanul a fost delegatul Părintelui Patriarh Daniel. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

„Mântuitorul s-a născut la șase luni după ce Sfânta Elisabeta l-a născut pe Ioan Botezătorul”, a amintit Preasfinția Sa. Dar „Iisus ca, Fiul Tatălui, este mai înainte de veci, este născut din Tatăl mai înainte de veci, așa cum spune psalmistul: «Fiul Meu ești Tu» (Ps. 2, 7), «mai înainte de luceafăr Te-am născut» (Ps 109, 3) – înainte de a fi timpul, de a fi lumea”.

„Prin multele Sale arătări vreme de 40 de zile și prin acestei evanghelii pe care noi le ascultăm până la praznicul Înălțării Domnului la cer, când va așeza trupul omenesc îndumnezeit prin moarte și înviere de-a dreapta Tatălui pe tronul Slavei, Biserica ne-a aduce astfel de dovezi ca noi să credem că Iisus cu adevărat este fiul lui Dumnezeu”, a concluzionat părintele episcop vicar patriarhal.

Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului și-a serbat luni, 17 aprilie 2023, hramul principal: „Învierea Domnului”. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

 

Paraclisul Catedralei Naționale a fost sfințit în 24 octombrie 2011. Hramul principal este „Învierea Domnului”, acordat de Părintele Patriarh Daniel ca o reparație morală pentru cele cinci biserici răstignite de regimul comunist ateu pentru a face loc Casei Poporului, clădire în apropierea căreia se înalță astăzi Catedrala Națională.

Celelalte două hramuri ale paraclisului sunt „Sf. Ier. Ioan Gură de Aur” (13 noiembrie) şi cinstirea Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa (12 iulie).

Vezi și:

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente