Cunoaște Familia Palama: Un model de sfințenie

În mod paradoxal la prima vedere, o familie senatorială este cinstită azi ca model de trăire sfântă în rugăciune și pace interioară.

Este vorba de familia Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, ierarhul care a făcut ca isihasmul să fie receptat în mod oficial la nivelul Ortodoxiei. Familia Palama îi cuprinde pe: Sfântul Constanţiu (tatăl), Sfânta Kalloni (mama), Sfântul Grigorie şi fraţii lui: Sfântul Teodosie și Sfântul Macarie, precum şi Sfintele sale surori: Epiharis și Teodota.

Un fragment din moaștele Sfântului Grigorie și icoana familiei sale au fost purtate luni în procesiune pe străzile Bucureștiului. Acestea pot fi cinstite la Catedrala Patriarhală, în cadrul sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou – 2022.

Formarea spirituală a Sfântului Grigorie Palama, numit teologul luminii dumnezeiești, își are baza în educația primită de la părinți, Constanțiu și Kalloni.

Constantin a fost senator al împăratului Andronic al II-lea Paleologul (1282–1328), dar și un mare isihast.

Cu toate că tatăl Sfântului Grigorie Palama era ocupat cu treburile de stat, pe lângă grijile familiei, deoarece avea soție și cinci copii, era nedespărțit de Dumnezeu prin rugăciunea neîncetată a inimii, menționează Patriarhul Daniel în mesajul adresat, luni, la primirea moaștelor Sfântului Grigorie.

Familia senatorială devine familie de monahi

Înainte de a muri, tatăl Sfântului Grigorie a intrat în cinul monahal, primind numele Constanţiu. La acel moment, Grigorie Palama avea doar șapte ani, iar împăratul Andronic a devenit tutorele său. Astfel, Grogorie a urmat studii înalte de filosofie și teologie, sub îndrumarea renumitului Teodor Metochites.

Odată cu moartea lui Constanțiu, din familie senatorială, familia Palama va deveni familie de monahi.

„Iată copiii sfântului”, obișnuia să spună împăratul Andronic despre copiii lui Constanțiu.

Deși împăratul spera ca Grigorie să intre în slujba statului, nu s-a întâmplat așa. Pe când avea în jur de 20 de ani, a plecat în Sfântul Munte Athos împreună cu frații săi, Teodosie și Macarie, pentru a urma viața monahală, ignorând propunerile ademenitoare ale împăratului.

Între timp, Kalloni cu fiicele Epiharis și Teodota, rămase în Constantinopol, au intrat și ele în monahism.

Mama Kalloni este o prelungire a blândeţii materne şi iubitoare a Maicii Domnului. Copiii cresc sub aripa harului rugăciunii şi petrec viaţa, după plecarea timpurie a părinţilor din această viaţă, în multe încercări, privaţiuni, boli şi necazuri. Puterea şi rezistenţa le vin tot de la stăruinţa în evlavie, postiri şi rugăciune continuă. Fratele mai mare, Grigorie, le este far călăuzitor, tainic, în totală smerenie şi, mai ales, în nevoinţe greu de înţeles în timpul nostru, spune Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos, care a fost prezent la canonizarea familiei Palama.

Sinaxarele arată că Sfântul Ierarh Grigorie era uimit de sfințenia și trăirea surorilor sale. Sfânta Epiharis și-a cunoscut dinainte sfârșitul vieții și i-a înștiințat pe frații ei. Le-a prevestit și că după puțin timp avea să moară și fratele lor Teodosie, în timp ce Grigorie și Macarie vor fi nevoiți să treacă prin mari ispite și greutăți.

Familia de monahi devine familie de sfinți

Sfântul Grigorie Palama a fost canonizat la puțini ani după trecerea sa la cele veșnice. Sfințenia întregii familii a fost recunoscută în mod oficial la împlinirea a 650 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfântului Grigorie.

Evenimentul a avut loc în Grecia, la Veria, în data de 20 decembrie 2009. La eveniment a fost prezentă o delegație a Bisericii Ortodoxe Române condusă de Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos.

Întreaga familie Palama este cinstită în cea mai apropiată duminică de sărbătoarea Sfântului Grigorie (14 noiembrie), dar și în data de 18 decembrie.

Un model similar de familie sfântă este cel al familiei Sfântului Vasile cel Mare.

Anul 2022 este „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț” în Patriarhia Română.

Icoana Sfintei Familii Palama.

Troparul Sfintei familii Palama, glas 1 (Locuitor pustiului…)

Kalloni cea cu buni copii și Constanțiu cel cu cuget bun, mare nevoitorule și văzătorule de Dumnezeu, Ierarhe, Epiharis mireasa lui Hristos, cuvioasa Teodota cea înțeleaptă, Teodosie și Macarie sfințite, vă cântăm nevoințele voastre. Slavă Celui ce v-a încununat pe voi. Slavă Celui ce v-a strălucit vouă lumina cea necreată și pururea fiitoare a îndumnezeirii!

Comentarii Facebook


Știri recente