Cum a explicat un preot Credința, pe tabla de șah

Șahul este un sport apropiat Bisericii. Deși diminuate pe timpul pandemiei, zeci de concursuri au loc frecvent la nivel de parohii ori eparhii atât în țară, cât și în diaspora Bisericii Ortodoxe Române.

Ziua Mondială a Șahului este sărbătorită pe 20 iulie, data fondării Federaţiei Internaţionale a Jocului de Şah – FIDE (acronim la Fédération Internationale des Échecs). Cu această ocazie, vă propunem atenției modul în care un preot din Cluj a explicat, la rugămintea unui copil, Credința ortodoxă, pe tabla de șah.

Părintele Ovidiu Gavrea, preot de caritate la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca, a spus, într-un interviu oferit pentru Radio Renașterea, că a trăit în spital și multe bucurii, pe lângă suferințe și boli.

A avut la un moment dat, internat în spital, un copil campion național și cu rezultate bune la concursuri internaționale de șah.

„A venit la mine și după ce ne-am împrietenit și ne-am cunoscut mai bine, a zis: «Părinte, toate le-nțeleg, dar explică-mi, te rog, credința, pe tabla de șah»”. Să-i explic eu credința pe tabla de șah! Șansa mea a fost că știam șah și, de fapt, chiar așa m-am apropiat de el, jucând șah. Dar cum să-i explic credința pe tabla de șah, habar n-aveam”, a mărturisit părintele Ovidiu.

Credința, pe tabla de șah

„Ca să trag un pic de timp, i-am spus: «Pune-ți piesele pe tablă și apoi vorbim despre credința pe tabla de șah». Până când el a făcut asta, eu am spus în gând o rugăciune, apoi m-am uitat după piese și pe piese, cum m-a ajutat Dumnezeu la momentul respectiv, și am zis:

„Tabla de șah este viața noastră. În viața noastră, Dumnezeu ni le așază și ni le dăruiește pe toate. Cea mai importantă piesă de pe tabla de șah este Regele. Regele nu părăsește niciodată tabla de șah. Ăsta-i sufletul omului.

Cea mai periculoasă piesă de pe tabla de șah este Regina. Stă lângă Rege. Adversarul de Regină se teme, nu de Rege. Asta-i mintea, mintea omului. Regina poate să meargă în orice direcție, pe tabla de șah, și nelimitat, cât ține tabla de șah. Pe cât îi de periculoasă pentru adversar, pe atât poate să fie de periculoasă și pentru cel care o are, dacă nu știe s-o îmblânzească. Una-i să-ți îmblânzești mintea și alta-i să ai o minte neîmblânzită.

Lângă Regină și Rege sunt Nebunii. Gândurile-s de două feluri: bune și ne-bune. Așa-s gândurile noastre. Lângă Nebuni, mai încolo, sunt Caii. Ai un gând care nu-i bun, ia Calul și du-te după un gând bun și mai dai o tură, dacă nu-l găsești, că Turele-s pe laterale.

Pionii. Pionul ăsta, cât îi de mic, care stă în fața fiecărei piese, e foarte important. De fapt Pionii sunt ceea ce învățăm noi de la viață. Ce învățăm de la viață și ce învățăm unul de la celălalt. Ce face Pionul? Pionul, în general, e foarte cuminte. El apără. Are misiunea de a apăra. Ne apără, de fapt e scutul nostru sufletesc pe care ni l-a pus Dumnezeu. Și ce face Pionul? Pionul tot înaintează, înaintează și e capabil să-și dea și viața ca să-ți bage ție Regina înapoi, dacă ți-a scos Regina adversarul de pe tabla de șah”.

Care a fost reacția copilului? „A plâns!”, spune Părintele Ovidiu.

Părintele Ovidiu Gavrea. © Radio Renașterea / Monica Tripon

„Așa a reacționat. A plâns, pentru că ceea ce i-am explicat eu, el a înțeles mai bine decât am înțeles eu. A înțeles mai bine, din start, pentru că el juca mai bine șah decât mine.  Și a înțeles fiecare… rol și, mai mult decât atât, misiunea pe care fiecare piesă de pe tabla de șah o are în a fi și a aduce bucurie celui care e în fața ta”.

Citește interviul integral pe site-ul Radio Renașterea.


Vezi și Elevii Școlii Primare „Mușatinii” au învățat șah de la Maestrul Vlad Ungureanu


Sursă foto reprezentativă: pikist.com

Comentarii Facebook


Știri recente