Crosul pentru Viață 2019 include Crosul Familiei și Crosul Copiilor

Crosul pentru Viață 2019 cuprinde secțiunile: Semimaraton (21 km), Crosul de 10 km, Crosul Familiei (3 km) și Crosul Copiilor – pe distanțe variind ȋntre 200 și 800 m.

Organizatorii anunță că pot participa și copii cu vârste cuprinse între 3-14 ani, iar înscrierea lor este gratuită.

Crosul pentru Viață ajuns la a cincea ediție, va avea loc sâmbătă, 16 martie 2019 ȋn Parcul „Alexandru Ioan Cuza” (IOR) din București.

Înscrierea se poate face online pe site-ul oficial al evenimentului caritabil.

Fondurile colectate la această ediție vor fi donate Centrului de consiliere pentru părinți și copii „Sfânta Alexandra Ȋmpărăteasa”. Banii vor ajuta la derularea campaniei „Sprijin pentru femeile și familiile aflate ȋn situație de criză” (sarcină neașteptată, violență, abuz, impas material, locativ ș.a.).


Citește și: „În societatea românească lipsa de sprijin este la fel de mare pe cât este de mare numărul de avorturi”, spune Alexandra Nadane


Crosul are loc anual în Luna pentru Viață (martie) ce culminează cu Marșul pentru Viață. Sub genericul „Unic din prima secundă”, Marșul pentru Viață 2019 va avea loc pe 23 martie în București și în alte câteva sute de localități din România și Republica Moldova.

Crosul pentru Viață 2019 este organizat de Asociația „Studenți pentru Viață” ȋn parteneriat cu „Pegas Triatlon Club” și cu susținerea activă a Asociației Studenților Teologi Ortodocși (ASTO) și a Voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

Foto credit: Little Rock Family

Comentarii Facebook


Știri recente