Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a sfințit marți, 2 octombrie, prima biserică în cinstea Sfântului Cuvios Nichifor Leprosul în localitatea Sirikari, Creta, în prezența președintelui Republicii Elene, Prokopis Pavlopoulos, și a mii de credincioși.
Potrivit Vima Orthodoxias, la eveniment au participat Patriarhul Teofil al Ierusalimului, Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului, Arhiepiscopul Irineu al Cretei și alți reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe surori.
Patriarhul Ecumenic se află în insula Creta pentru a participa la manifestările dedicate aniversării a 50 de ani de la fondarea Academiei Ortodoxe din Creta.
Cuviosul Nichifor (1890-1964), care a suferit de lepră, a fost canonizat în 2012 de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice la inițiativa Mitropolitului Amfilohie de Kissamos și Selinon.
Biserica Sfântul Nichifor Leprosul din Siriaki-Kisamos este prima biserică din Grecia autonomă 100% din punct de vedere energetic, la care se utilizează tehnologie modernă pentru obținerea energiei electrice pe cale alternativă.
Acest proiect se înscrie în seria inițiativelor ecologice promovate de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului.
Foto: Vima Orthodoxias