La editura Basilica a Patriarhiei Române a apărut, la inițiativa și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, lucrarea Creștinismul în Țara Sfântă și relațiile Bisericii Ortodoxe Române cu Patriarhia Ierusalimului, cuprinzând două studii ale Părinților conf. dr. Daniel Benga și conf. dr. Mihai Săsăujan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. Autorii, profesori de Istorie Bisericească Universală, respectiv Istorie a Bisericii Ortodoxe Române, folosesc o bibliografie consistentă pentru volumul studiilor și respectă cu strictețe criteriul cronologic în expunere, ambii părinți profesori publicând și mai înainte studii referitoare la acest subiect.
Prima parte a lucrării, aparținând Părintelui conf. dr. Daniel Benga, prezintă sub titlul „O scurtă istorie a Ierusalimului și a creștinismului palestinian de-a lungul secolelor”, principalele evenimente ce au avut loc în istoria Bisericii din Țara Sfântă. Studiul este împărțit în zece subcapitole, fiecare tratând una dintre perioadele istorice ale Palestinei, de la înflorirea Bisericii și transformarea Ierusalimului într-un mare centru de pelerinaj (spre care s-au îndreptat și românii, începând cu Sfântul Ioan Casian), până la numeroasele ocupări ale acestuia, care au făcut, precum concluzionează autorul, ca „orașul păcii să rămână până azi un loc în care încă nu este pace”.
Cea de-a doua parte a lucrării cuprinde studiul Părintelui conf. dr. Mihai Săsăujan, intitulat „Relațiile Țărilor Române și ale Bisericii Ortodoxe Române cu Patriarhia Ierusalimului”. Acesta este împărțit în două mari subcapitole, ce tratează perioada medievală, respectiv modernă și contemporană. Astfel, primul subcapitol prezintă sprijinul acordat de Țările Române Patriarhiei Ierusalimului în timpul dificilei ocupații otomane a acesteia, prin numeroasele danii și închinări de așezăminte, cât și colaborarea permanentă a ierarhilor români și ierusalimiteni în vederea apărării Ortodoxiei. Cea de-a doua parte a studiului continuă expunerea acestor relații din momentul proclamării autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (25 aprilie 1885) până în prezent, surprinzând legătura continuă dintre cele două Biserici, menținută prin vizite ale întâistătătorilor și clericilor acestora, prin „comemorarea unor evenimente semnificative pentru identitatea bisericească ortodoxă locală”, ori prin „gândirea împreună a unor strategii pastoral-misionare pentru bunul mers al vieții bisericești”.
În concluzie, această lucrare este o riguroasă sinteză, lămurind cititorilor în mai puțin de cincizeci de pagini atât istoria Patriarhiei Ierusalimului și a Țării Sfinte în general, cât și relațiile avute de aceasta de-a lungul veacurilor cu Biserica Ortodoxă Română.
