Creșă pentru copiii români din Micherechi: „Sperăm ca din septembrie să se bucure de noua investiție”

Printr-un proiect finanțat din surse de dezvoltare județeană, la Micherechi, Ungaria, se amenajează o creșă pentru cel puțin 14 copii. Episcopul Siluan al Ungariei a sfințit miercuri locul pe care se va construi noua clădire. În localitate trăiește una dintre cele mai importante comunități românești din Ungaria. 

Locația viitoarei creșe este lângă Grădinița Românească din Micherechi. Proiectul presupune transformarea unora dintre încăperile actuale ale grădiniței, care nu sunt folosite, dar și construirea unor spații noi.

Proiectul, în valoare totală de 110 milioane forinți (peste 300 de mii de euro), face parte din Programul Operativ de Dezvoltare Zonală și a Localităților și a fost încheiat între Primăria Comunei Micherechi și Consiliul Județean Bichiș (Békés). A fost inițiat în data de 1 iulie 2020 și va trebui încheiat cel târziu la finele lunii iunie 2022.

Primăria intenționează să fie finalizat mult mai repede, astfel încât din septembrie, la începutul anului școlar, noua creșă să poată primi deja copii.

„Sperăm, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, ca din luna septembrie 14 boboci să se bucure de noua investiție care ne îmbogățește pe noi toți, pe toată comunitatea din Micherechi și pe toată comunitatea românească din Ungaria”, a declarat pentru Trinitas TV Margareta Tat, primarul satului Micherechi.

La punerea pietrei de temelie au participat Ambasadorul României la Budapesta, Consulul General al României la Giula, Președintele Consiliului Județean Bichiș (Békés), alte autorități locale și centrale.


Foto credit: Episcopia Ortodoxă Română a Ungariei

Comentarii Facebook


Știri recente