Credit în alb pentru calitatea orei de Religie

Deși mă interesează problemele cetății, de regulă, prefer să nu iau atitudine publică, ci să-mi concentrez acțiunile în cercul proxim de prieteni, cunoscuți, colegi sau persoane pe care le întâlnesc în mod direct. Tema orei de Religie însă mi-a trezit interesul în mod cu totul deosebit. În primul rând, pentru că sunt mădular viu al Bisericii și multe din criticile aduse erau îndreptate împotriva ei. În al doilea rând, pentru că sunt tată a trei copii și mă preocupă viitorul copiilor mei și al educației pe care aceștia o vor primi. Și nu în ultimul rând, pentru că am realizat că miza nu era atât predarea Religiei în școală, cât un model de societate pe care unii doresc să îl construiască în România: un model cu sau fără spiritualitate în spațiul public. Am constatat cu tristețe că societatea s-a polarizat foarte repede în jurul celor două poziții: pro și contra Religie.

Mai multe detalii în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente