Credinciosul trebuie să simtă prin duhovnic prezenţa iubitoare a Sfintei Treimi – Patriarhul Daniel

„Credinciosul care vine să se spovedească trebuie să simtă în sufletul său prin duhovnic prezenţa iubitoare a Sfintei Treimi: iubirea milostivă a Tatălui, lumina evangheliei lui Hristos şi îndrumarea Duhului Sfânt”, a spus miercuri Patriarhul Daniel.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a hirotesit în duhovnic 11 preoţi din Arhiepiscopia Bucureştilor. Slujba a fost oficiată în Paraclisul „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

În cuvântul adresat clericilor, Patriarhul a făcut referire la importanţa duhovniciei, reiterând contextul istoric în care a apărut această slujire.

Potrivit Preafericirii Sale, slujirea de duhovnic este „o slujire apostolică în înţelesul că Sfinţii Apostoli au primit de la Hristos puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor şi au transmis-o sfinţilor episcopi de-a lungul veacurilor. Această slujire pe care o are episcopul ca urmaş al apostolilor cu timpul a fost împărtăşită şi preoţilor duhovnici de mănăstire şi de parohie”.

Părintele Patriarh a subliniat că „prin duhovnicie se promovează creşterea duhovnicească a fiilor şi fiicelor duhovniceşti ale Bisericii”.

Întrucât slujirea de duhovnic este asimilată cu „o medicină pentru suflet”, Patriarhul României a prezentat şi rolul preotului în raport cu penitentul.

„Preotul nu este doar un dezlegător de păcate. El dăruieşte în numele lui Hristos şi cu harul primit de la Hristos iertarea păcatelor, dar e mai mult decât dezlegător de păcate”.

„Duhovnicul trebuie să fie ca un medic care foloseşte medicamente mai dulci, dar şi mai aspre potrivit bolii respective. Important este ca omul să se elibereze de păcat şi să pună început în viaţa sa”, a spus Patriarhul.

Totodată, Patriarhul Daniel a evidenţiat că preotul duhovnic „este şi un sfătuitor, nu doar un iertător de păcate. Un sfătuitor care îl ajută pe credincios să crească duhovniceşte”.

„Pe duhovnic nu îl interesează doar fericirea de moment a omului, ci mai ales mântuirea şi fericirea veşnică din Împărăţia Cerurilor”.

„La ce folos este viaţa aceasta dacă în ea nu ne pregătim pentru viaţa cerească netrecătoare? La ce foloseşte viaţa pământească dacă în timpul ei nu ne pregătim pentru a dobândi viaţa cerească veşnică”, a spus Patriarhul aducând în actualitate cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai recomandat ca „preotul să fie un om înţelept: să evite rigiditatea pe de o parte şi relativismul sau laxismul pe de altă parte”.

Foto Credit: Mihnea Păduraru / Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente