Credincioșii parohiei Greci au adus cinstire moaștelor Sfântului Haralambie

Parohia Sfântul Haralambie din comuna Greci, protopopiatul Niculițel, și-a serbat vineri, 10 februarie 2017, ocrotitorul. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a oficiat Sfânta Liturghie.

Credincioșii prezenți la slujba de hram au avut ocazia să aducă cinstire unui fragment din moaștele Sfântului Haralambie, aduse de la Paraclisul Episcopal Buna Vestire din Tulcea, ne-a precizat părintele Felix Neculai, consilier cultural și comunicații media.

În cuvântul rostit, Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor despre viața Sfântului Haralambie, despre evlavia și cinstirea de care se bucură, mai ales în rândul comunităților rurale din România. Totodată, ierarhul a îndemnat credincioșii la pace, iubire și iertare creștină.

La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru ctitorii și creștinii trecuți la Domnul.

Pentru cei bolnavi, care nu au putut lua parte la slujba de hram, au fost pregătite pachete alimentare.

Comentarii Facebook


Știri recente