Credincioșii au umplut Dealul Patriarhiei. „Viața noastră comunitară este atât de importantă”

Sute de credincioși au fost prezenți duminică la Sfânta Liturghie oficiată de Episcopul vicar Ieronim Sinaitul în curtea Catedralei Patriarhale, la „Baldachinul Sfinților”.

Curtea Catedralei Patriahale plină din nou de credincioși. ©Basilica.ro / Mircea Florescu

În predica rostită duminică, 24 mai, ierarhul a remarcat efectele perioadei de izolare când, a spus el, „ne-am bucurat parcă și de un aer mai curat, ne-am apropiat de cei din familia noastră, am devenit mai introvertiți”, dar, în același timp, „am descoperit că și viața noastră comunitară, viața noastră de la Sfânta Biserică este atât de importantă”.

„Desigur, este important să ne rugăm și în singurătate, în ‹cămara noastră cea de taină› și în adâncul sufletului nostru, dar această rugăciune dacă rămâne singulară nu este o rugăciune completă și nu este mântuitoare dacă nu se împlinește în rugăciunea comunitară sau rugăciunea Bisericii”.

Lumina

PS Ieronim Sinaitul a vorbit și despre Vindecarea orbului din naștere prezentată în textul evanghelic duminical. În acest context, a subliniat importanța luminii fără de care „nimic nu este posibil în lumea noastră creată”.

„Dumnezeu a dat din lumina sa necreată și a creat lumina. După care a creat cerul și pământul, adică lumea nevăzută a îngerilor și a slujitorilor Săi și pământul – adică acest cosmos – care pentru noi este întotdeauna minunat și infinit”.

Spălarea mâinilor arhiereului înainte ieșirea cu Sfintele Daruri. ©Basilica.ro / Mircea Florescu

Vorbind despre creație, părintele episcop vicar a notat și momentul de respiro pe care l-a simțit natura în perioada noastră de izolare.

Supărarea lui Dumnezeu

„Locuim această binecuvântată planetă, pe care până nu demult nu prea aveam ochi să o mai vedem, pe care o intoxicam cu poluarea fabricilor, uzinelor și a mulțimii mașinilor de nu mai puteam respira. Și natura era tristă”.

PS Ieronim Sinaitul a spus că această pandemie a venit dintr-o dată „ca o pedeapsă a lui Dumnezeu”, căci cu siguranță sunt multe de pedepsit în lumea aceasta și multe de plătit din cauza diferitelor derapaje de la viața morală, în special.

Multele derapaje conduc și la supărarea lui Dumnezeu pe noi, a semnalat Preasfinția Sa.

„Nu este o supărare spre distrugere, ci este o supărare ca a unui părinte care în mod pedagogic își îndrumă fiii cum să aleagă mai binele”.

„Desigur, este o tristețe și este păcat că s-a întâmplat lucrul acesta, dar iată dintr-o dată totul s-a oprit, Și trebuie să ne oprim și să privim. Să privim această lumină sensibilă care ne vine de la astrul care luminează viața noastră a pământenilor. Astrul care este lumină din lumina aceea pe care Dumnezeu a creat-o la început, dar este o lumină materială consumabilă, sensibilă”, a spus ierarhul făcând câteva îndemnuri la conștiență și responsabilitate.

„Descoperind toate lucrurile acestea, trecând și prin suferința pierderii unor persoane dragi care au plecat foarte devreme sau înainte de vreme dintre noi, ne-am smerit cu toții sufletele și ne rugăm la fiecare rugăciune și particulară și obștească, publică a Bisericii ca Dumnezeu să înceteze mânia Sa, ca această nouă boală care lovește pământul să se risipească”.

„Și acum noi, cei care suntem luminați cu bucuria vieții, cu bucuria luminii, cu bucuria prezenței aproapelui, cu bucuria plantelor și a florilor, a păsărilor și animalelor să slăvim pe Dumnezeu pentru cele frumoase din lumea aceasta și să uităm cele urâte pe care de multe ori noi oamenii le provocăm pe de o parte prin exploatarea fără milă și fără gândire a resurselor”.

Credincioși la liturghie în curtea Catedralei Patriahale. ©Basilica.ro / Mircea Florescu

„Trebuie să fim cu atenție și către lumea înconjurătoare să gândim și la curățarea aerului și a planetei pe care Dumnezeu ne-a dat-o ca să o folosim”.

„Toate elementele naturale sunt foarte importante pentru noi și trebuie să le consumăm în așa fel încât să nu desconsiderăm și să ne batem joc de creația lui Dumnezeu și să le socotim ca fiind date cu împrumut, să le folosim atât cât este nevoie și să lăsăm loc, să lăsăm rezerve și pentru generațiile viitoare”.

„Această situație să ne aducă mai multă înțelepciune”, a îndemnat PS Ieronim Sinaitul.

Vezi mai multe imagini în galeria foto de la eveniment.

Sfânta Liturghie de la Catedrala Patriarhală din București #LIVE #24mai

Publicată de TRINITAS TV pe Sâmbătă, 23 mai 2020

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…