Crăciunul în Australia la 32 de grade: Românii din Melbourne s-au rugat împreună cu Episcopul Mihail

Praznicul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este un prilej de bucurie în orice colţ al lumii.

În Australia, Crăciunul a fost sărbătorit la 32 de grade Celsius, întrucât continentul se află în emisfera sudică.

Românii din Melbourne au serbat Naşterea Domnului prin rugăciune la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii”, situată în capitala statului australian Victoria.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Episcopul Mihail al Australiei şi Noii Zeelande.

La predică, ierarhul a subliniat: „Putem spune că, prin venirea lui Hristos în lume, Împărăția lui Dumnezeu s-a deschis lumii”.

„Dar este important de subliniat că Împărăția lui Dumnezeu se trăiește în Biserică. Biserica este corabia iubirii și a vieții, este zidirea cea nouă în care dobândim mântuirea și unde are loc înnoirea lumii ( II Cor. 5:17), pentru că Ea își are obârșia în Dumnezeu și calea Ei este spre Dumnezeu.”

„Eliberarea de legea morții – (și aici este vorba de moartea sufletească), se face în Biserică pentru că aici, prin Sfintele Taine omul se înnoiește și dobândește viața veșnică. Pentru aceasta este nevoie de multă rugăciune, care este o faptă a libertății. Prin rugăciune omul intră în comuniune cu Dumnezeu și se unește cu El. Rugăciunea din biserică, care se face în cadrul cultului public trebuie continuată sau prelungită în familie și în chilia personală”, a explicat Părintele Episcop.

Potrivit Preasfinţiei Sale, „omul rugător este smerit, nu se ceartă cu aproapele, caută dreptatea și pacea, caută liniștea, nu clevetește și vorbește măsurat și în adevăr”.

Foto credit: Episcopia Australiei şi Noii Zeelande

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente