Corul Symbol împlineşte 30 de ani. Aniversarea include lansare de carte şi CD

Corul de Copii şi Tineret Symbol al Patriarhiei Române împlineşte în data de 18 septembrie 30 de ani de activitate. Momentul aniversar va fi marcat prin lansarea cărţii „Corul Symbol – 30 de ani de slujire a Muzicii, a Bisericii şi a Ţării” şi a CD-ului „Veste-am adus”.

Corul a fost înfiinţat în data de 18 septembrie 1990 de profesorul Jean Lupu cu binecuvântarea Patriarhului Teoctist, aducând o notă de unicitate în peisajul muzicii corale româneşti.

„De la bogata activitate concertistică în ţară şi în străinătate până la participările la festivalurile şi concursurile internaţionale de profil, Corul Symbol a confirmat valoarea şi calitatea actului artistic, transformându-se într-un veritabil vector de imagine a României”, se menţionează într-un comunicat transmis redacţiei.


Aspecte mai puţin cunoscute despre Symbol:

  • primul cor de copii care a susţinut un concert de colinde la Ateneul Român (16.12.1990);
  • a obţinut 20 de premii naţionale şi internaţionale;
  • primul cor de copii şi singurul care a oferit integral răspunsurile la Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală;
  • a fost nominalizat de două ori (2001, 2002) la „Premiile Industriei Muzicale Româneşti”;
  • primul cor de copii care a fost înfiinţat ca asociaţie după 1989 şi care funcţionează şi în prezent;
  • a imprimat în Kardex, la Radiodifuziunea Română, peste 100 de lucrări corale.

Repertoriul Corului Symbol cuprinde lucrări de folclor, muzică bizantină, creaţii corale ale compozitorilor români şi străini, dar şi muzică clasică românească şi universală, colinde etc.

Arhidiaconul Jean Lupu, fondatorul corului, a primit la începutul anului Crucea Patriarhală pentru clerici ca recunoaştere a activităţii desfăşurate în cei aproape 80 de ani de viață.

Distincţia i-a fost oferită de Patriarhul Daniel, care l-a numit „un muzician talentat și un misionar consacrat prin muzică”.

Prin această mărturisire a credinței în formă artistică, muzicală, dânsul transmite luminile Ortodoxiei, dar și luminile spiritualității și culturii românești a spus Preafericirea Sa.

Activitatea Corului Symbol poate fi urmărită pe site-ul său, www.symbol-chorus.ro, sau pe pagina oficială de Facebook (Corul Symbol).

Foto credit: Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente