Corul Național de Cameră Madrigal, la Iași

Corul Național de Cameră „Madrigal” din București, dirijat de Voicu Popescu, revine la Iași după mai bine de două luni pentru a susține un spectacol caritabil. Intitulat „Armonii de primăvară”, concertul va avea scopul de a strânge fonduri necesare susținerii activităților sociale a 70 de copii defavorizați. Evenimentul va avea loc duminică, 2 martie 2014, la Casa de Cultură a Studenților din Iași, după cum informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Fundația „Solidaritate și Speranță” (FSS) a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei organizează duminică, 2 martie 2014, de la ora 17:00, la Casa de Cultură a Studenților din Iași, spectacolul caritabil „Armonii de primăvară”, susținut de Corul Național de Cameră „Madrigal”, dirijat de Voicu Popescu. Evenimentul, care se va desfășura cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, are ca scop susținerea activităților sociale a 70 de copii defavorizați. „Prin acest spectacol caritabil încercăm să găsim fonduri pentru a susține activitățile cu copiii defavorizați, pe care îi avem în îngrijire în fundația noastră, în centrele sociale specializate, acreditate după toate normele statului român. În acest context, al încercării noastre de a găsi fonduri, se va desfășura acest spectacol caritabil în ziua de duminică, 2 martie, începând cu ora 17:00, la Casa de Cultură a Studenților din Iași. Invitatul de onoare este Corul Național de Cameră „Madrigal”, dirijat de Voicu Popescu. Este o onoare deosebită ca Madrigalul să ne fie alături. De asemenea, este o dorință a noastră ca astfel de colaborări să continue și pe viitor”, a explicat părintele Mihai Doroșincă, directorul executiv al Fundației „Solidaritate și Speranță”. Intrarea la spectacol se face pe baza biletelor puse în vânzare, iar banii încasați vor fi direcționați spre activitățile sociale.

Beneficiarii FSS, stimulați prin implicarea în activități

Beneficiarii direcți ai manifestării vor fi copiii asistați social prin Cantina „Sfântul Sava”, prin Centrul de Zi pentru Copii „Mia Casa” Inculeț – Bârnova și prin Centrul de Zi „Sfânta Marina”, ce aparțin de FSS. „Acești copii iau prânzul în fiecare zi la noi la fundație sau la centrele noastre. De asemenea, ei beneficiază de ajutoare care se concretizează în haine sau rechizite. Le oferim ore de meditații, activități de socializare, organizăm excursii, tabere, urmărind astfel prevenirea abandonului școlar și creșterea calității actului educațional. Cu alte cuvinte, încercăm pe cât posibil ca acești copii, care provin din familii defavorizate, să ajungă persoane de nădejde în societate, oameni care, la rândul lor, cândva, să ajute pe alți copii aflați în suferință”, a explicat pr. Mihai Doroșincă. Alături de Corul „Madrigal”, pe scena decorată în straie de primăvară, vor mai urca și beneficiarii direcți ai manifestării, copiii asistați social. „Prin aceste spectacole, noi încercăm să-i prezentăm și pe copii. În același timp încercăm să-i stimulăm pe copii prin implicarea în activități frumoase. De aceea, îi aducem pe scenă, de această dată în deschiderea concertului. Alături de beneficiarii noștri, vor urca pe scenă Corul de copii „Muzica Viva”, al Asociației „Iubire și încredere”, iar la sfârșitul spectacolului, împreună cu Madrigalul, toți copiii vor interpreta câteva piese, astfel încât să rămână nu numai încântați, dar probabil și cu speranța că vor avea ocazia să cânte alături de multe alte personalități culturale. Îmi aduc aminte de impactul pe care l-au avut copiii atunci când au cântat pe scenă în alte spectacole, fie cu Paula Seling, fie cu artista Corina Chiriac. Au fost nu numai foarte încântați, dar au și vorbit foarte mult despre aceste evenimente, semn că i-a impresionat. Imaginați-vă niște copii veniți dintr-un mediu oarecum de sărăcie, care au ajuns să cânte pe scenă în fața a sute sau chiar mii de oameni, alături de personalități pe care ei le-au văzut doar la televizor sau despre care au citit în presă”, a remarcat directorul executiv al FSS.

Proiect pentru organizarea corurilor de copii

Corul Național de Cameră „Madrigal” are în derulare un program intitulat „Cantus Mundi”, prin care încearcă să organizeze cât mai multe coruri de copii, mulți dintre ei chiar cu probleme sociale. Această activitate este coordonată de Anna Ungureanu, dirijor secund al Corului „Madrigal”. „Este foarte important că acest program se va reflecta și în spectacolul nostru caritabil, în speranța că, după aceea, vom avea multe alte activități împreună cu Madrigalul, care să vizeze copiii și ajutorarea acestora”, s-a exprimat pr. Mihai Doroșincă. Biletele se găsesc în următoarele locații: Librăria Doxologia din strada Ștefan cel Mare și Sfânt, librăriile Cărturești din Iulius Mall și Palas Mall, Selgros Cash&Cary (ieșirea de la casele de marcat), Era Shopping Center (pe culoarul de la casele de marcat Carrefour), Felicia Shopping Center (pe culoarul de la casele de marcat Carrefour), Hypermarket Auchan, Magazinul Non-Stop Dolirom Canta, la sediul FSS din strada Costache Negri nr. 48, lângă Biserica „Sfântul Sava”. Pentru livrarea biletelor la domiciliu și alte detalii despre eveniment, cei interesați pot apela numărul de telefon 0771647607. Toți participanții la eveniment vor fi onorați cu numeroase surprize și cadouri speciale venite din partea sponsorilor și partenerilor evenimentului.

Comentarii Facebook


Știri recente