Copiii din Valea Plopului în tabără de vară la Agăș, județul Bacău

Copiii din cadrul Asociației ProVita din Valea Plopului, județul Prahova, au avut bucuria de a participa la o tabără de vară desfășurată în Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Agăș din Protopopiatul Moinești, județul Bacău.

În perioada 02 – 18 iulie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, copiii din Valea Plopului și Valea Screzii aflați în grija Părintelui Nicolae Tănase au participat la tabăra de vară Slujind lui Dumnezeu slujim oamenilor.

Împreună cu voluntarii, copiii au participat pe durata desfășurării taberei la mai multe activități educative, recreative și de socializare. Astfel, în cadrul atelierelor organizate de Parohia Agăș prin purtarea de grijă a Părintelui paroh Gheorghe Pașcu, participanții au descoperit activități precum pictura pe sticlă, pirogravura, prelucrarea lemnului, pictura murală, și au interacționat cu tinerii din Parohia Agăș în cadrul plimbărilor cu bicicleta, jocurilor de fotbal și drumețiilor.

Programul evenimentelor a fost încadrat de rugăciunile de dimineață și seară, iar la sărbătorile religioase copiii au participat la Sfânta Liturghie. De asemenea, ei au avut posibilitatea să viziteze Mănăstirile Cotumba, Diaconești, Căminul de bătrâni de la Hârja, Monumentul Emil Rebreanu de la Palanca, Baza de agrement Salina Târgu – Ocna și ctitoria lui Ștefan cel Mare de la Borzești.

Organizarea taberei de vară a fost posibilă prin implicarea voluntarilor români, cât și a unui grup de tineri belgieni. Tabăra s-a încheiat cu o rugăciune de mulțumire și un foc de tabără la care au participat toți copiii, atât cei din Valea Plopului, cât și cei din Parohia Agăș.

În urma taberei de vară, între parohiile Valea Plopului din Prahova și Agăș din Bacău a în început o frumoasă colaborare prin intermediul căreia copiii și tinerii se vor bucura de roadele comuniunii și ale conlucrării dintre membrii celor două comunități.

Comentarii Facebook


Știri recente