Copiii Centrului „Sf. Stelian” din Urlaţi au fost vizitaţi de echipa de robotică a unui colegiu din Ploieşti

Copiii Centrului de zi „Sfântul Stelian” din Urlaţi, judeţul Prahova, au fost vizitaţi luni de echipa de robotică a Colegiului „Mihai Viteazul” din Ploieşti.

Oaspeţii au venit însoţiţi de Paco, robotul creat de ei.

Echipa R2D2 a instituţiei de învăţământ va reprezenta România la Campionatul mondial de robotică din Statele Unite ale Americii.

În faţa copiilor, a fost adus un robot de prezentare. După explicarea întregului proiect, au fost făcute şi demonstraţii cu aptitudinile robotului.

„Activitatea pe care am desfăşurat-o s-a aflat în strânsă legătură cu Ziua internaţională a cărţilor pentru copii, care a fost sărbătorită ieri şi ne-am dorit să le aducem şi copiilor de aici o mică bucurie”, a declarat Daria Dicu de la Colegiul „Mihai Viteazul” din Ploieşti.

Conf. Mihaela Istrate, mentor în echipa de robotică, a precizat: „Este un proiect foarte interesant pentru mine. Fiica mea este în echipa de robotică şi iniţial am început ca un voluntar alături de ei şi începând cu acest sezon sunt mentor principal al echipei”. Am organizat această acţiune împreună cu copiii de la Fundaţia Bucuria ajutorului – Filiala Urlaţi, şi vom dona un set de cărţi, cărţi de care copiii sperăm să se bucure”.

Centrul a fost inaugurat în anul 2013 de Patriarhul Daniel și funcționează sub egida Fundației „Bucuria Ajutorului” – filiala Urlați. În urma unor lucrări de modernizare, centrul a fost binecuvântat de Patriarhul României în 26 decembrie 2021.

Centrul oferă servicii de tip after-school, meditaţii şcolare şi consiliere pentru 35 de copii din zona Urlați, care provin din familii cu dificultăţi financiare, monoparentale şi cu mulţi copii. Pentru copiii şcolari, pe tot parcursul anului şcolar copii beneficiază de hrană caldă, rechizite şcolare, îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării. Centrul desfăşoară şi activităţi extraşcolare, precum concursuri de şah, pictură, desen.

Foto credit: Captură video Trinitas TV

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente