Consolidarea cooperării, tema principală a întâlnirii dintre CROCEU şi PPE

Agenda evenimentelor pentru 2020 și posibilitățile de consolidare a cooperării au fost discutate joi, la Bruxelles, în cadrul întâlnirii dintre CROCEU și reprezentanţi ai Partidului Popular European (PPE).

Romain Srasser, conducătorul departamentului de dialog intercultural și religios al Grupului PPE din Parlamentul European, a prezentat lucrările actuale și proiectele viitoare ale PPE în domeniile de interes pentru Biserică.

Reprezentanţii CROCEU l-au informat pe Romain Srasser cu privire la prioritățile lor pentru următoarele luni și la modalitățile prin care cooperarea cu PPE ar putea fi consolidată în continuare în beneficiul cetățenilor europeni.

Fondat în anul 2010, Comitetul Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (în lb. engleză, Committee of the Representatives of the Orthodox Churches to European Union  – CROCEU) reunește reprezentanții la Bruxelles ai Patriarhiei Ecumenice, Patriarhiei Moscovei, Patriarhiei Române, Patriarhiei Bulgariei, Bisericii Ciprului și Bisericii Greciei.

PPE a fost fondat în 1976.

Comentarii Facebook


Știri recente