Congresul Național Hristos Împărtășit Copiilor

Peste 40 de inspectori de cateheză din întreaga țară participă de până pe 18 septembrie, la Mănăstirea „Sfânta Cruce” – Caraiman, la Congresul național „Hristos împărtășit copiilor”.

Participanții analizează impactul proiectului în rândul copiilor și tinerilor dar și perspectivele pentru următori ani.

În deschidere a fost citit mesajul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat Misiunea Bisericii în educația religios-morală a copiilor și tinerilor.

Congresul Național „Hristos împărtășit copiilor” a ajuns la cea de a VI-a ediție, fiind organizat de Patriarhia Română și Fundația World Vision România.

„Activitatea Hristos împărtășit copiilor a devenit o activitate curentă oarecum în Biserică, de aceea nu mai surprinde organizarea unui al VI-lea Congres. Sperăm ca el să devină și a și devenit o tradiție în Biserică pentru că prin acest Congres urmărim să punctăm realizările de pe parcursul unui an, dar mai ales să dezvoltăm idei noi pentru că în fiecare an venim cu lucruri noi prin care să amplificăm activitatea din acest program și să oferim copiilor șansa de a se apropia mai mult de Biserică și de a participa la aceste activități”, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Insp. Constantin Naclad de la Sectorul Teologic-Educațional al Patriarhiei Române.

Patriarhia Română a implementat în ultimii anii, în complementaritate cu sistemul educațional religios desfășurat în școală și în colaborare cu Ministerul Educației Naționale și cu Fundația World Vision România, o serie de proiecte și programe educaționale

La congres au fost prezenți și invitați din mai multe țări, responsabili de catehizarea copiilor și tinerilor.

Proiectele și programele Patriarhiei Române se adresează tuturor copiilor și tinerilor, cu speranța de a le deschide calea spre valorile credinței și moralei creștine.

Comentarii Facebook


Știri recente