Congres internaţional de teologie

În contextul anului 2015, declarat în Patriarhia Română drept Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi și Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete, Sectorul teologic-educațional al Administrației Patriarhale, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din cadrul Universității din București, organizează Congresul Internațional de Teologie intitulat Relația dintre parohie și școală în viața și misiunea Bisericii din contextul actual. Acest eveniment se va desfășura în perioada 18-21 octombrie 2015, la Centrul Național pentru Formare Continuă Dumitru Stăniloae din București, după cum ne-a precizat Alexandru Mălureanu, Inspector în cadrul Sectorului Teologic-educațional al Patriarhiei Române.

Sesiunea festivă de deschidere a lucrărilor Congresului va avea loc în ziua de luni, 19 octombrie 2015, ora 09:00.

Lucrările congresului vor fi structurate în următoarele secțiuni: Rolul specific al învățământului religios și teologic în contextul misiunii parohiale de astăzi: provocări, priorități și perspective; Educația religioasă – catalizator în parteneriatul dintre parohie și școală; Perspectiva misionar-eclesială asumată și valorificată de învățământul teologic în contextul actual al misiunii parohiei; Dezvoltarea unei strategii misionare specifice pentru diaspora; Structurarea și promovarea unei misiuni specifice a Bisericii pentru tinerii de astăzi.

Comentarii Facebook


Știri recente