Conferința „România pentru familie” la Slatina

Conferința „România pentru familie” susținută de jurnalistul Ioan Şolea și scriitorul Mihai Gheorghiu se va desfăşura joi, 7 aprilie 2016, orele 18.00, în amfiteatrul Colegiului Național „Ion Minulescu” din municipiul Slatina.

Conferința este organizată de Coaliția pentru Familie și filiala Olt a Asociației „Părinți pentru Ora de Religie” (A.P.O.R.), în colaborarea cu filiala Slatina a Asociației Studenților Creștin-Ortodocși din România (A.S.C.O.R.) și Episcopia Slatinei și Romanaților.

Evenimentul doreşte să aducă în atenţia publicului rolul esenţial pe care îl are familia în contextul social actual, ca instituţie sacră, fundamentată pe uniunea dintre un bărbat şi o femeie. Se doreşte evidenţierea modelului creştin de valori care pot conduce şi menţine familia la adevărata ei valoare şi vocaţie, ca dar al lui Dumnezeu şi ca celulă esenţială a societăţii.

Intrarea este liberă.

***

Coaliţia pentru Familie este o iniţiativă civică fără personalitate juridică, independentă de orice partid politic şi neafiliată confesional, deschisă celor care împărtăşesc valorile familiei, deopotrivă organizaţii non-guvernamentale sau persoane. Mai multe detalii pe www.coalitiapentrufamilie.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente